[cezar_ioan]

Sunt mii de cazuri descrise în literatura AA.
Voi pomeni unul care m-a impresionat cândva în mod deosebit:
Un american a devenit alcoolic. Ca majoritatea beţivilor s-a trezit că este deja alcoolic, avînd toate caracteristicile acestei maladii aparte (se descoperă prin aplicarea unor grile elaborate special pentru diagnosticul alcoolismului).
În faţa evidenţei, omul a avut de ales: intră în abstinenţă sau ... moare.
A ales să trăiască, însă a refuzat calea recomandată în AA de a abandona voinţa proprie şi de a nu lupta cu alcoolul (care e numit în AA ca fiind "puternic, derutant, viclean"). Şi, om dotat cu o voinţă rarisimă, a reuşit incredibilul: s-a oprit din băut, vreme de aprox. 30 ani, prin propria voinţă.
Ajuns aproape de vârsta pensionării, devenit între timp un prosper om de afaceri, într-o zi şi-a oferit o gură de vin pentru a-şi aniversa reuşita abstinenţei (deh, vechea meteahnă a obsesiei alcoolicului).
Din acel moment a băut încontinuu câteva zile, tipic alcoolic, până a murit. Nu s-a bucurat de victorie decât pentru a muri beat criţă. Un scenariu tipic de învins.

Dacă ar fi avut modestia (smerenia) să facă distincţia între victoria prin mijlocirea puterii de deasupra lui şi "victoria" obţinută temporar prin puterea personală, probabil ar fi depăşit ispita de a bea şi ar fi avut un alt sfârşit.
Dar a preferat să îşi atribuie sieşi, propriei voinţe şi puteri, victoria abstinenţei.

Să o lăsăm aşadar mai uşor cu voinţa, pentru tratamentul alcoolismului, dacă voim să ajutăm pe careva! Nu voinţa (acea voinţă grav afectată a omului bolnav) vindecă, ci bună-voinţa de a ne pune viaţa/inima/mintea la picioarele Domnului.
Verbul-cheie nu este "a lupta", ci "a te preda".
A deveni, astfel, rob al lui Dumnezeu, pentru a învinge El pentru noi, El Împăratul Slavei, iar nu omul cel bolnav de îngâmfare şi de rea-voinţă...

(Cât de mulţi oameni se îmbată încă, mai nainte de a se îmbăta cu alcool, cu iluzia că pot învinge prin propria lor voinţă diavolul alcoolului!...)