View Single Post
  #2404  
Vechi 24.02.2013, 13:51:13
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Înaltpreasfințitul Părinte Adrian Hrițcu a trecut la Domnul



Sâmbătă, 23 februarie 2013, la orele 21.00, a încetat din viață Înaltpreasfințitul Părinte Adrian Hrițcu, fost Arhiepiscop al românilor ortodocși din Franța și Europa Occidentală.

Înmormântarea va avea loc, marți, 26 februarie 2013, la Mănăstirea Pogleț, comuna Corbasca, județul Bacău.



***

Înaltpreasfințitul Părinte Adrian Hrițcu s-a născut la 22 februarie 1926, în localitatea Știubieni din județul Botoșani, primind la botez numele de Aurel. După absolvirea Școlii de cântăreți din Mănăstirea Neamț (1940-1944), a urmat Seminarul teologic din aceeași mănăstire (1948-1953) și Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957) studii de specializare la Facultatea de Teologie din Fribourg-Elveția și Institutul Ecumenic de la Bossey (1973).

A fost tuns în monahism la Neamț sub numele Adrian (1950), hirotonit ierodiacon (1951) și ieromonah (1958), apoi hirotesit arhimandrit (1965). A fost ierodiacon la Mănăstirile Neamț (1951-1953) și Plumbuita (1953-1957), egumen la Slatina (1957), stareț la schitul Durău-Neamț (1958-1959), stareț la Slatina (1959), slujitor - apoi mare eclesiarh la catedrala mitropolitană din Iași și exarh al mănăstirilor din eparhia lașilor (1959 - 1973), episcop-vicar al Arhiepiscopiei lașilor cu titlul “Botoșăneanul" (ales 17 dec. 1973, hirotonit 27 ian. 1974), episcop-vicar, cu același titlu, al Arhiepiscopiei misionare ortodoxe române pentru Europa Centrală și Occidentală, cu sediul la Paris (ales 16 iul. 1980), apoi arhiepiscop al aceleiași eparhii (din 16 nov. 1982) până la retragerea din scaun în anul 1992.

Înaltpreasfințitul Părinte Adrian Hrițcu a fost membru în delegații sinodale române care au vizitat alte Biserici, și vizite în țările Europei Apusene în care sunt parohii românești. A publicat diverse studii, articole, reportaje, predici în „Mitropolia Moldovei și Sucevei", „Telegraful Român - Sibiu, buletinul „Vestitorul" de la Paris și în buletinele parohiilor din Arhiepiscopia pe care a condus-o.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote