[cristiboss56]

Un creştin sărac, spoitor de vase, numit Dimitrios, a ajuns şi dânsul la Sfântul Munte, unde spera să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Acolo a auzit şi el, ca mulţi alţii, de minunile Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare. Tot lucrând şi reparând ceaune stricate, cazane găurite şi farfurii ruginite, îl frământa unul şi acelaşi gând, care-i stârnea o veche şi neîmpăcată durere, aceea de a nu avea copii. Se gândea în sinea lui dacă n-ar putea Maica Domnului să scape şi inima lui apăsată de această amărăciune? Îşi zicea în sinea sa: dacă eu, un om simplu şi fără carte, sunt meşter care repară vase stricate şi găurite la Mănăstirea Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea, cu atât mai mult Preacurata, Mijlocitoarea cea mai puternică în faţa lui Dumnezeu, va avea voinţa şi puterea de a da viaţă, de a învia şi de a face să zămislească pântecele mort al soţiei mele, ca să dobândim şi noi un prunc. Oare nu s-a născut şi dânsa dintr-un pântece sterp? Oare n-a fost şi dânsa un prunc zămislit prin minune? O voi ruga pe preasfânta Dochiaritissa să facă şi pentru mine o minune. S-a dus dar şi a căzut cu credinţă la icoana făcătoare de minuni, rugându-se să-i dăruiască copilul cel mult dorit de inima sa. A ascultat cu toată evlavia paraclisul Maicii Domnului, pe care l-a cântat pentru el ecleziarhul, a luat după slujbă puţin mir din candela icoanei şi s-a întors acasă. Peste un an, auzea plin de o bucurie negrăită răsunând în casă un plânset dulce de prunc ce părea venit dintr-o poveste. Era plânsul băieţelului, darul sfânt pe care i-l trimisese Maica Domnului