Copilul durerii
Un creștin sărac, spoitor de vase, numit Dimitrios, a ajuns și dânsul la Sfântul Munte, unde spera să-și câștige pâinea cea de toate zilele. Acolo a auzit și el, ca mulți alții, de minunile Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare. Tot lucrând și reparând ceaune stricate, cazane găurite și farfurii ruginite, îl frământa unul și același gând, care-i stârnea o veche și neîmpăcată durere, aceea de a nu avea copii. Se gândea în sinea lui dacă n-ar putea Maica Domnului să scape și inima lui apăsată de această amărăciune? Își zicea în sinea sa: dacă eu, un om simplu și fără carte, sunt meșter care repară vase stricate și găurite la Mănăstirea Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea, cu atât mai mult Preacurata, Mijlocitoarea cea mai puternică în fața lui Dumnezeu, va avea voința și puterea de a da viață, de a învia și de a face să zămislească pântecele mort al soției mele, ca să dobândim și noi un prunc. Oare nu s-a născut și dânsa dintr-un pântece sterp? Oare n-a fost și dânsa un prunc zămislit prin minune? O voi ruga pe preasfânta Dochiaritissa să facă și pentru mine o minune. S-a dus dar și a căzut cu credință la icoana făcătoare de minuni, rugându-se să-i dăruiască copilul cel mult dorit de inima sa. A ascultat cu toată evlavia paraclisul Maicii Domnului, pe care l-a cântat pentru el ecleziarhul, a luat după slujbă puțin mir din candela icoanei și s-a întors acasă. Peste un an, auzea plin de o bucurie negrăită răsunând în casă un plânset dulce de prunc ce părea venit dintr-o poveste. Era plânsul băiețelului, darul sfânt pe care i-l trimisese Maica Domnului
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|