Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
Așadar am zis post, presupunînd, implicit, rugăciunea. Rugăciune fără post se poate, însă post fără rugăciune nu văd cum ar fi posibil.
|
Se poate.
Sunt yoghini, vegani, care tin niste posturi fata de care pravila ortodoxa in acesta privinta pare o joaca.
Nu maninca niciodata produse animale, ba chiar tin post negru de 10, 20 zile sau mai mult.
Si totusi..
Citat:
Rugăciunea e condiția de toată vremea a creștinului. Că e rostită sau nu, întrucât a te ruga înseamnă nu doar rostirea unei formule sau a unui șir de formule verbale, ci mai degrabă o așezare a ființei, o atitudine permanentă de a fi cu credință și umilință înaintea Domnului. În acest sens, nici o lucrare nu poate fi în afara rugăciunii. Așa cred, Florine, Doamne ajută!
|
"formulele verbale" ajuta omul sa-si aseze mai intai mintea, pe urma inima si vointa dupa forma rugaciunii.
Lucru anevoie de realizat de altfel si a nu se confunda cu parerea de sine, cum ca am fi dobandidt deja aceste lucruri si am trecut de etapa "formulelor".