“Cei care iarta dau dovada de slabiciune”
"Se spune ca a ierta este un act de slabiciune iar cel care iarta este lipsit de verticalitate, de coloana vertebrala. Insa in fapt iertarea presupune o doza mare de curaj si tarie interioara. E nevoie de un efort interior pentru a elibera durerea pe care o alta persoana ne-a cauzat-o. Asa este, durerea persista deoarece uneori este imposibil de uitat. Bine, o mica urma a durerii poate ramane pentru toata viata, fara ca acest lucru sa anuleaze iertarea pe care am oferit-o, asa cum nu ne aducem aminte de cuiele pe care am calcat in copilarie, desi putem avea cicatricele toata viata.
Se poate sa nu mai simtim manie sau sa condamnam, se poate sa fi iertat de mult, dar o urma a acelui eveniment se poate sa mai existe si, ocazional, sa se faca simtita. Trebuie sa avem in vedere faptul ca iertarea nu inseamna intotdeauna stergerea durerii interioare. Daca exista inca o memorie a ceea ce s-a intamplat, sau unele dureri, acest lucru nu inseamna ca nu exista iertare. Iertarea – privita pur si simplu o decizie de genul gata, am iertat este imposibila. Fara sentimente si lucrare interioara, emotionala, iertarea nu este ceva real."
|