[Ekaterina]

Cat despre reactia noastra la grosolania cu care ne confruntam in mijloacele publice de transport, in magazine, sau in alte locuri – ceea ce simtim nu poate fi considerata ofensa. Ofensa este mai mult legata de relatiile personale si legaturile sentimentale. In situatiile de mai sus intervine de fapt un fel de depersonalizare: insulta poate sa nu fie indreptata catre mine personal, ci mai degraba catre mine membrul societatii, pasagerul, sau clientul. De aceea nu cred ca este o ranire a sentimentelor, ci mai degraba o reactie de iritare sau de respingere.

Este oarecum normal sa reactionez negativ la o nedreptate, intimidare, sau impolitete. Dar mai important este modul in care reactionez. Desigur, a fi nepoliticos iese din discutie. De asemenea, e posibil sa nu putem spune mai nimic, pentru ca fortele cu care ne confruntam sunt inegale si poate suntem si speriati. Exista un risc prea mare – pot interveni amenintari fizice din parte celui care te insulta – si nu este intelept sa-mi creez probleme. Eroismul este desigur de apreciat, dar nu in toate situatiile. Intr-o situatie violenta este cel mai bine sa cerem ajutor daca suntem in imposibilitatea de a face fata pe cont propriu. Ne adresam directorului magazinului sau scriem in cartea plangeri, de exemplu. Nu e bine sa lasam situatia nesolutionata!

De ce nu? Pentru ca persoana respectiva chiar poate primi ajutor. Putem avea sentimentul ca jignim sau suparam acea persoana depunand plangere, dar daca noi nu reactionam, acele persoane vor avea sentimentul ca pot continua sa se comporte in acel fel. Neintampinand rezistenta la comportamentul lor negativ, incep sa creada ca este normal. Si se intampla uneori ca oamenii nici sa nu mai considere comportamentul lor a fi nepoliticos.

Am calatorit odata cu trenul si alaturi de mine se afla o familie care comunica intr-un limbaj obscen. Nu se certau neaparat, ci aveau pur si simplu o conversatie. Langa noi se aflau si doua fete tinere. Ascultarea conversatiei mi-a creat un puternic disconfort si mi-am dat seama ca a ramane indiferent presupunea sa continue astfel intreaga calatorie. Asa ca le-am reamintit ca ne aflam intr-un loc public si ca astfel de expresii nu ar trebui folosite. Ei au fost sinceri si au parut chiar surprinsi oarecum, au fost de acord cu mine si si-au cerut scuze pentru ca nu aveau un limbaj mai cizelat. Uitasera pentru un moment ca nu sunt acasa.

Nu doresc sa discut caracterul moral al acestor oameni sau modul lor de a comunica, dar este important sa intelegem ca, uneori, oamenii pur si simplu nu isi dau seama ca incalca anumite standarde sociale. Dar si noi putem sa le cerem sa inceteze fara a-i agresa verbal, fara furie sau frustrare.

E adevarat, acest lucru nu ajuta intotdeauna. S-ar putea sa ni se raspunda cu totul neplacut. Cu toate acestea, trebuie sa spunem pacatului pe nume. Suntem chemati sa facem acest lucru ca si crestini ortodocsi."