În prealabil postat de dobrin7m

Cunosc sentimentul. De cateva ori l-am trait. Prima data aveam 10 ani cand in urma unui zbor de pe paralele, scapandu-mi mainile mai devreme, am ajuns, aruncata de elasticitatea barii, la 6 m distanta pe partia de sarituri direct pe genunchi. In urma impactului cu muchia ascutita a partiei de alergare, pielea genunchiului drept a plesnit iesind afara , in toata frumusetea osul cu broboade de sange. am ramas acolo pe saltea in asteptarea salvarii. In acele clipe, privind genunchiul dezgolit de piele o colega, cum avem si noi multi aici pe forum, a venit la mine si mi-a soptit incetisor la ureche: vei ramane fara picior. Ti-l va taia. am privit la ea, eu copil de 10 ani, cu ochii in lacrimi si am privit la piciorul meu.
Dupa cateva ore , la spital cand mama a ajuns plangand, i-am spus: va fi bine mama, nu am nimic, trece.

a doua oara a fost pe la 12 ani, cand in urma unei coborari, tot la paralele, am avut prea multa ravna inaltand prea mult saltul. Am venit de sus intr-o aterizare frumoasa, insa pe genunchi intinsi. Ambii genunchi mi s-au flexat invers. am cazut jos secerata de durere. Antrenorul a strigat: misca de acolo nenorocito. Insa nu am putut sa ma ridic. S-a apropiat de mine o colega sa ma ajute, asa cum sunt si aici pe forum colegi, insa antrenoarea a strigat: ia mana de pe ea, las-o sa se chinuie. M-am tarait pe fund pana la marginea salii si apoi 2 ore din antrenamentul ramas am facut exercitii de mers pe langa pereti sa pot ajunge acasa , in dureri insuportabile. la final am parasit singura sala. si m-am tarait o ora pana in statia de autobuz, o distanta de 10 minute in mod normal. Am asteptat in tacere autobuzul si cand a venit am ajuns in fata scarii si am izbugnit in plans. Nu puteam urca. Imi era imposibil sa imi indoi genunchii. un om de pe strada m-a vazut si m-a luat in brate si m-a dus in brate pana acasa si m-a predat parintilor mei.

imi este imposibil sa nu plang la fiecare amintire a suferintelor indurate fie copil fie adult.Si acum dupa mai bine de 30 ani. Dar toate acestea m-au intarit. Si mai tarziu da, Domnul m-a tras si m-a dus langa Munte. Unii se lauda cu urcatul in Munte facand declaratii pompoase omenirii dar cati oameni strabat oceane de suferinte din care sunt trasi de Dumnezeu in Munte.