Timpul era foarte urât. A doua zi dimineață, prin întuneric, am plecat, peste pădure, la Lăpuș. Când am ajuns, se făcea ziuă. Gospodarii ieșeau cu treburile. „Vii la Alexandru?“, m-o întrebat cineva. „Da, vin.“ „Dar știi ce s-a întâmplat cu el?“ „Nu știu, nu am auzit.“ „Alexandru - îmi spune omul - a murit. Și după ce a murit, a înviat! Și a spus la familie să vă cheme la el. Daâ înainte de a muri, s-a răzvrătit extraordinar împotriva lui Dumnezeu. Și hulea împotriva Lui: «De ce-mi iei viața? Vreau să trăiesc! De ce-mi iei viața?». În acele momente a murit strigând.“ Am ajuns în curte, iar mama și sora lui mi-au repetat aceleași cuvinte.
Am intrat în casă. El stătea în pat, cu piciorușele pe un scaun mic. „Ai vinit părinte stareț?“, m-o întrebat râzând. „Am vinit.“ „Da știi ce mi s-o întâmplat?“ „Am auzit, mi-o spus mamă-ta.“ Și-ncepe să-mi povestească: „Am căzut într-o stare de deznădejde și dușmănie împotriva lui Dumnezeu. Că de ce-mi ia viața. Eram aici pe pat. Și au vinit - el n-avea educație creștină ca să știe să spună cine o vinit - în momentele acelea doi și m-au luat de aici și m-au dus până la marginea orizontului. Și, de acolo, înapoia mea, am văzut lumea. Și încolo, în fața mea, am văzut cealaltă lume. Dar când cei doi au vrut să mă treacă dincolo de orizont, adică în cealaltă lume, am auzit o voce spunând: «Nu îl putem primi la noi. Pentru că s-a lepădat de noi. Dar nu-l putem arunca nici în iad, pentru că e curat! Dar duceți-l înapoi să se spovedească și să se împărtășească, și apoi l-om primi la noi».
Așa m-am pomenit din nou în trup. Și am trimis după dumneata. Dar am rămas cu imaginea lumii ceia. Și sunt așa de fericit că știu unde plec acuma. Și am rămas așa de fericit… Că m-ai văzut și vara trecută cât eram de trist și iată mă vezi acuma că zâmbesc și că sunt vesel. Pentru că acuma știu că plecarea mea e la viață. Nu la dispariție. Dar am o rugăminte, părinte stareț: Dumneata, la toate predicile, să le spui la oamenii credincioși, mai ales la tineri, să nu fie cu îndoială. Să creadă în Dumnezeu, să creadă în suflet și în viața veșnică. Asta să le spui mereu la oameni. Asta e ultima mea dorință. Și să vii să-mi faci înmormântarea dumneata“.
„Alexandru, zic, așa cum zici în fața unui muribund, o să te faci bine. Nu vorbi de înmormântare“...
S-a spovedit, s-a împărtășit și eu am plecat la mănăstire. Peste câteva zile, mi s-a trimis veste să merg la înmormântare, că Alexandru a murit. Și când l-am spovedit, era o lapoviță și o ninsoare! Dar la înmormântare, domnule, era altă lume. Era începutul lui martie și un timp tare frumos. Niciodată în Lăpuș, spunea lumea, nu fusese un cer așa de albastru, de o frumusețe extraordinară. Iar la înmormântare erau sute de oameni.
Și am făcut înmormântarea. Dar regret până acum și voi regreta toată viața că n-am fost în stare să fac slujba cum o făceam noi și că n-am avut tăria ca să vorbesc cum trebuie vorbit. M-a copleșit total acel moment. Mi-a închis gura!...
Despre Dumnezeu și Înviere
Cum Îl vedeți Înalt Preasfinția Voastră pe Dumnezeu? Unde trebuie El căutat?
Niciodată, noi nu putem să spunem că L-am văzut pe Dumnezeu. Dumnezeu este nevăzut. Să n-avem îndrăzneala ca să Îl vedem pe El în afară. Să privim înăuntru. Pentru că în fiecare inimă este lăcașul lui Dumnezeu.
Vorbiți-ne despre Învierea Domnului…
Pentru mine, la 92 de ani, care am trăit din copilărie cu gândul la Dumnezeu, la cetatea de sus a Ierusalimului, sunt așa de clare problemele... Prin întruparea lui Hristos, am devenit și noi din neamul lui Dumnezeu! Învierea este argumentul suprem al întregii revelații. Prin învierea lui Hristos s-a fundamentat, la modul absolut, împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Fără învierea Lui, pământul ar fi rămas în stăpânirea Satanei. Hristos, din mormânt, S-a coborât în infern și, prin dumnezeirea Sa, a transformat infernul în paradis! Când L-au văzut pe Hristos coborând, în frumoasa Lui făptură de împărat, Adam, cu tot neamul care a murit, a urcat cu El.
La Înviere, când au mers femeile mironosițe ca să-I facă ultima pregătire, nici nu le-a trecut prin gând că Hristos a Înviat. Un înger îmbrăcat în alb sau doi s-au arătat. Poate că o fi fost plin acolo de îngeri, oastea cerească toată și nevăzută, căci Hristos nu a fost singur niciodată. Femeile au plecat îngrozite. Magdalena, care era foarte datoare că fusese salvată de Hristos de șapte demoni, când s-a întors de la mormânt, a văzut un bărbat. O persoană. Și i-a strigat: „Domnule, spune unde ați pus pe Iisus, să mă duc să-L iau“. Și Mântuitorul se întoarce și zice: „Marie“. Și în momentul acela, Maria Magdalena a recunoscut vocea Lui. Și s-a repezit Să-L îmbrățișeze. Și Mântuitorul a oprit-o. Și noi spunem greșeli, că a respins-o din dispreț. Nu! Nu a respins-o din dispreț. Evanghelistul Ioan spune clar: „Nu te atinge de Mine“. Argumentul! Îl cunoști? Dacă nu, ți-l spun: „Nu te atinge de Mine, PENTRU CĂ!“
Acest „Pentru că“ este teribil. „Pentru că încă nu M-am urcat la Tatăl Meu!“... Hristos trebuia să aibă primul contact cu Tatăl Său din ceruri. Și apoi să primească îmbrățișările apostolilor, spre seară. Și continuă: „Mă urc la Tatăl Meu și Tatăl vostru, Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru“. Ce teribil e acest cuvânt al Evanghelistului Ioan!
Bucurii, tristeți, frică, îngeri și viitor
Ce vă bucură cel mai mult?
Toată creatura pe care a făcut-o Dumnezeu.
Și ce vă întristează?
Mă doare că Îl supărăm pe Dumnezeu. Că îi tăgăduim existența. Din inconștiență. Nici demonii nu fac această fărădelege pe care o face omul!
Vă este frică de ceva?
Numai de Dumnezeu și de mine. De mine mi-e frică să nu greșesc la Dumnezeu și la oameni. Și mai ales îs foarte mâhnit că de multe ori am greșit în fața oamenilor. A fraților mei. Mă simt înconjurat de oameni, ca de îngerii lui Dumnezeu.
Există oameni îngeri?
Toți suntem îngeri.
V-ați întâlnit cu îngeri?
Și vreți să vă răspund? Sunt taine pe care un sihastru nu le divulgă! Fiecare om care are un dram de sfințenie în el nu-L divulgă pe Dumnezeu!...
Spuneți-ne ceva despre rugăciune…
Rugăciunea nu are nume. Rugăciunea este întâlnirea reală cu Dumnezeu. Dacă te rogi și nu ai conștiință că vorbești cu Dumnezeu, că te aude Dumnezeu, că te ascultă Dumnezeu, rugăciunea e falsă.
Mai există sihaștri în Maramureș?
Nu pot să răspund „da“ sau „ba“. Pentru că aș greși. Dar nici nu pot să spun „Da, există!“, pentru că aș greși și mai rău. Aș cădea în păcatul mândriei!
Ce ne așteaptă în viitor?
Ceea ce ne-a pregătit Dumnezeu. Nu se petrece nimic la întâmplare. Absolut tot ce se întâmplă în lume e hotărârea lui Dumnezeu.
Ce ar trebui să facă pentru popor cei care ne conduc?
Să-și facă fiecare datoria acolo unde se găsește! Când își va face datoria, de la femeia de serviciu până la șeful statului, țara va fi cu adevărat raiul pe pământ. Întâi sunt vinovat eu că lucrurile nu merg bine! Toți suntem vinovați.
Mi-a spus un străin: „La dumneavoastră în țară nu se lucrează! Dumneavoastră ați putea trăi numai din fructe de pădure, din plantele medicinale. Dar nu știți să vă valorificați potențialul“. Mi-a fost rușine când mi-a spus așa ceva.
Aveți un mesaj pentru noi, de la înălțimea veacului pe care l-ați străbătut?
Cum se spune? „Verba volant scripta manent.“ Toată viața mea am adresat mesaje. Din copilărie vorbeam la oameni depre Dumnezeu.
Eu am fost într-o permanentă, cu profundă smerenie, împlinire a datoriei. N-am neglijat însă nici „scripta“. Uită-te dumneata aici.
Este al 178-lea caiet în care scriu în fiecare zi, din anii '40 încoace, mesaje pentru semeni. Fiecare caiet are cel puțin 300 de pagini. Cândva vor fi toate cunoscute. Iar de publicat am publicat 28 de titluri! Dacă acceptați vă ofer și dumneavoastră! Vă mulțumesc foarte mult. Pentru mine este o foarte mare bucurie că m-ați vizitat.
Înalt Preasfinția Voastră, noi Vă mulțumim!
(Interviu publicat în Ziarul Lumina din data de 19 februarie 2013)
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...u-b1-p1864.htm