sursa: pravmir.ru
Ce înseamnă să fii creștin? Cum este un călugăr adevărat? Este posibilă o reformare a vieții monahale? Pentru cine sunt scrise cărțile Sfinților Părinți? La acestea și încă alte întrebări ne răspunde arhimandritul Gabriel Bunge, teolog de renume și călugăr sihastru.
Părintele Gabriel Bunge s-a născut în 1940, la Köln. Tatăl său era luteran, iar mama catolică. La 22 de ani s-a alăturat ordinului benedictin din Franța. În 1972 a fost hirotonit preot. A petrecut mulți ani studiind lucrările lui Evagrie Ponticul. Din 1980, a trăit în schitul Sfânta Cruce, în cantonul elvețian Ticino, după vechea rânduială benedictină. Este autor al cărților Practica rugăciunii personale după tradiția Sfinților Părințisau Comoara în vase de lut, Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau «Celălalt Paraclet»,Mânia și terapia ei după avva Evagrie Ponticul sauVinul dracilor și pâinea îngerilor, Paternitatea duhovnicească și altele. Teolog elvețian, călugăr ce duce viață pustnicească de peste 30 de ani în munții Elveției, Părintele Gabriel Bunge a trecut la Ortodoxie în 2010.
Părinte Gabriel, vi s-a schimbat viața până acum de când ați trecut la Ortodoxie?
Bineînțeles, mi s-a schimbat foarte mult, chiar mi s-a schimbat viața în mod esențial. Am spus de multe ori că am cunoscut Ortodoxia prin Biserica Greacă pe când aveam 21 de ani, în 1961, dar am trecut la Ortodoxie abia în 2010. Cunoșteam bine Biserica Ortodoxă, inclusiv pe cea rusă, însă înainte o priveam din exterior. Dar nu e același lucru. Cunoșteam Biserica, cu excepția Tainei Împărtășaniei, care mi-a lipsit întotdeauna, și în cele din urmă a devenit factorul decisiv în venirea mea la Ortodoxie. Mulți oameni mi-au spus: "Înainte împărtășirea duhovnicească nu vă era de ajuns?". De fapt, nu. Nu era suficient.
Trebuie să ceri
Înțelegeți, se poate să cunoști bine ceva din exterior. Am avut și am în continuare legături de prietenie foarte frumoase cu ortodocși, dar să participi din interior la viața Bisericii este cu totul alt lucru. Și pentru mine, pentru că sunt călugăr, acest lucru s-a manifestat și la nivelul monahismului. Iar acum pot comunica foarte diferit cu confrații mei față de atunci când stăteam pe un prag înalt, dar nu eram membru deplin al Bisericii.
Și eu am propriile mele gânduri și întrebări. Sunt bătrân, toți vin și-mi pun întrebări, și dumneavoastră la fel. Dar eu cui pun întrebări? Sper să nu par lipsit de modestie, dar am avut câteva gânduri în legătură cu viața mea de schimonah. Și atunci pur și simplu m-am dus la schitul Sf. Serghie și l-am întrebat pe starețul Ilie (Reyzmiru) – are aproape aceeași vârstă ca mine, e puțin mai mic. Și mi-a dat un răspuns pe care și eu pot să-l dau oricui altcuiva, dar pe care nu am dreptul să mi-l dau mie însumi. Trebuie să ceri. Modificările au fost esențiale. Acesta a fost un exemplu, mă pot gândi la multe altele.
În căutarea modelelor literare
Vă amintiți primele dumneavoastră cărți patristice?
Recent, cu ajutorul prietenului meu - un călugăr benedictin, continuatorul meu la bibliotecă - am refăcut prima mea bibliotecă de Sfinți Părinți. Într-adevăr, unele dintre cărți s-au pierdut. Această literatură, pe care am descoperit-o într-o bună zi, a format în mintea mea imaginea călugărului. Când am început să-mi doresc să devin călugăr, am pornit în căutarea modelelor din literatură, pentru că în Köln nu erau mănăstiri benedictine, iar alte mănăstiri nu vedeam în fața ochilor, și, de fapt, căutam imaginea călugărului.
În acea primă bibliotecă a mea era o culegere mică de povestiri ale bătrânilor din deșert, un pateric scurt, micuț, nu ca acelea mari tipărite acum în Occident. Apoi, două prelegeri despre rugăciune ale Sfântului Ioan Casian, apoi o mică
Filocalie, mai degrabă fragmente din
Filocalie, traduse din limba franceză.
Mai era încă și
Din viețile și învățăturile stareților, alcătuite de Igor Smolici, om de știință care a trăit în Occident, în exil, cred, și care a scris o serie de lucruri foarte importante despre monahismul rus. Iar ceea ce a prezentat o deosebită importanță, au fost "
Povestirile sincere ale unui pelerin către părintele său duhovnicesc", în prima sa ediție, germană, care datează din anii `20 ai secolului al XX-lea. Acolo erau doar primele 4 povestiri, căci este o carte din mai multe părți. E un volum gros. Știm deja că autorul ei este Ieromonahul Arsenie Troepolski.
Despărțit de toți și unit cu toți
Imediat după ce am citit
Pelerinul, am început să practic Rugăciunea lui Iisus (așa cum făceau și ei), pe drumul de acasă la Universitate, prin parc. Nu mai văzusem niciodată un metanier, dar am învățat să-l folosesc cu mult timp înainte de a veni la mănăstire. Și chiar cu mult înainte de aceasta, când am fost în Răsărit. Când m-am dus într-o excursie în Grecia, pe când eram student, aveam 21 de ani, am întâlnit un stareț bătrân, o icoană vie a călugărului. Adică,