[vsovivivi]

În prealabil postat de vsovivivi

Cine o mai fi oare şi Azazel de trăia în pustie alungat de peste tot?

După nume, pare un înger al Domnului căci are terminaţia el adică întru Domnul. Şi dacă Domnul primea din cei doi ţapi traşi la sorţi unul spre jertfa arderii de tot pentru El, atunci pe celălalt îl trimitea lui Azazel spre jertfă, (az însemnând a fi azi alungat de la a la z, şi al doilea az vine de la ez adică a fi ţap cu puii i-ez-i dar îi este înlocuit e-ul cu a pentru că e reprezintă eresul smintitor al sminţişorilor iar a reprezintă adevărul adevărat şi astfel numele Azazel devine un nume simbolic, identificându-l prin el pe îngerul morţii spurcate şi lente, înger care-l jertfeşte pe păcătosul alungat printr-o distrugere şi descompunere lentă exact aşa cum au păţit-o în pustie de au murit în 40 de ani toţi părinţii răzvrătiţi afară de Moise şi Caleb...), dar cum ţapului 'ducă-se-pe-pustii' nu-i plăcea pustiul, el se întorcea în cetate dar oricât ar fi vrut să intre, el acolo nu mai putea intra pentru că nu era lăsat ci era dus pe un munte înalt şi aruncat de acolo în prăpastie de către fariseii şi cărturarii poporului conform sfatului bătrânilor.

Practic se observă cum fariseii şi cărturarii şi bătrânii lui Israel care au luat locul faraonului luau acuma locul lui Azazel care se pare că în pustie a luat locul lui Dumnezeu pentru distrugerea păcătoşilor care nu mai vin şi nu se mai întorc din căile cele rele spre a fi iertaţi şi curăţiţi la timpul potrivit de către Dumnezeu prin jertfa arderii de tot sau prin noile rânduieli folosite pentru ca păcătosul să se întoarcă şi să rămână viu în timp ce păcatul lui să-i fie distrus definitiv prin pocăinţă şi sfintele taine pentru ca Domnul ştergându-le păcatele păcătoşilor din cărţile sfinte ale trecutului să poată vieţui frumos şi sfânt împreună cu oamenii.

Practic prin această rânduială şi poruncă sfântă Dumnezeu ne scoate fantreziile din cap, arătându-ne clar că dacă El care era pom verde şi nepăcătos şi curat, purtând Iisus Hristos barbă despărţită ca şi coarnele la ţap dar viceversa, a fost dus ca să fie aruncat jos de pe munte şi a suferit umilinţe şi batjocuri şi bătăi şi răstigniri până la moarte darmite atunci un ţap ca sfântul Petru sau ca sf. Ap. Pavel la ce trebuiau ei ca să se aştepte?.. de la aceiaşi farisei făţarnici de ieri şi de azi?.. înfrăţiţi cu politicienii în minciuna popii şi viclenia deşartă... din 'patriotism'.

Deci e clar că e vorba de fantreziile lui Azazel... şi după cum se observă, numele este un fel de alfaomegaalfaomegael, adică AZazel, adică pare un înger al alfabetului şi al cuvintelor care s-a deghizat în Iisus Hristos şi în Cuvântul lui Dumnezeu.

Sensul am impresia că face trimitere la faptul că ţapul respectiv era clar mai puţin eretic decât fariseii şi ereticii întrucât el era declarat păcătos prin păcatele altora, prin păcatele poporului lui Israel, şi Azazel mâncându-l ca jertfă sau atingându-se de el putea ţine minte şi păstra toate păcatele respective în sine însuşi eventual luptându-se cu ele ca să le nimicească din sine şi să nu moară... căci de aia numele este îngeresc.

Ceea ce rămâne de priceput pentru noi este sugestia şi povaţa ca să ne scoatem afară toate fantreziile corupte din cap ca nu cumva să intrăm şi noi sub numele lui Ezezut, un fel de nume demascat şi real al ereticului făţarnic şi fariseu perfect ce stă băgat sub numele lui Azazel (ut de la bellzebut)... jertfind acest Ezezut pe păcătoşii care nu s-au curăţit şi nu s-au pocăit încă... sau stă el sub numele satanei care-i jertfeşte pe sfinţi şi pe prooroci şi pe toţi cei ce s-au curăţit şi s-au pocăit în taină... răzbunându-se el pe toţi şi pe toate din necredinţă şi răzbunare şi pisma întietăţii şi parvenirii în gLume şi în cer cât mai sus ca s-o ia de nevastă pe desfrânata cea mare, babilonul păcii tuturor spurcăciunilor, femeia în roşu coleric, care bea sîngele mucenicilor şi proorocilor amestecat cu toate spurcăciunile iadului şi pământului ca pe apă doar din priviri.

Era vorba de Moise şi Iefone, tatăl lui Caleb, acolo mai sus deşi n-a intrat nimeni dintre cei ce au văzut minunile cele mari ale Domnului făcute înaintea lui Faraon afară de Iosua şi Caleb fiul lui Iefone, deci toţi au murit în pustie pentru că s-au răzvrătit cârtind mereu pentru pofte rele şi ridicând mâna lor împotriva lui Moise ca să-l omoare.

Şi este foarte interesant cum fariseii şi cărturarii şi bătrânii lui Israel nu mai suportau reîntoarcerea ţapului 'ducă-se-pe-pustii' prin cetate... nu suportau să-şi 'revadă' ei păcatele lor din ţap şi atunci îl conduceau spre locurile înalte de unde-l aruncau jos pe bolovani ca să piară de parcă ţapul ar fi fost vinovat, şi de parcă n-ar purta el păcatele lor.

Se pare că e foarte grea pentru unii revederea ţapului revenit de pe pustii, tot aşa cum l-am revedea noi pe Nicuolae Ceauşescu, dar mă mir cum nu e la fel de greu pentru aceiaşi şi revederea ca străinii a fetelor tinere şi frumoase pe care le-au urcat în turnul babilonului ca să le dedulcească bine de tot cu păcatul, aşteptând apoi mereu câte o nouă trădarevedere plină de fantrezii ispititoare, iată că asta nu le este greu deloc.

Păi cine oare poate să iasă din orice ispită şi babilonanie necăzut şi nemurdărit şi nespurcat?

Deci de aia zice acolo '...şi nu ne duce pe noi în ispită şi ne păzeşte de cel rău şi viclean...' căci de acolo nimeni nu poate să mai iasă viu... afară de Dumnezeu, ori de cel umilit care-L urmează cu înţelepciune şi sfinţenie.

Cine crede că el poate birui ispita se înşală amarnic! 'Şi cine duce pe altul în ispită va fi dus în ispită' ...şi s-a şi ispitit pe sine deja şi pe Dumnezeu crezându-se pe sine un şarpe bun, străin de Dumnezeu da' bun aşa ca Azazel, că nici Azazel nu ştim ce e, înger rău sau bun... dar e foarte interesant că acest duh primea jertfe pline de păcat, păcatele altora, deci ţapul era spurcat nu pentru că păcătuise el ci pentru că alţii păcătuiseră şi asupra lui se deşertase vasul cu toată mocirla sminţişorilor... deci iată că Azazel primea jertfe dar nu ştim ca să ce... probabil ca să se ispitească singur, fiindcă poate că din ispită trăia... dar dacă-l jerfea pe ţapul 'ducă-se-pe-pustii' atunci e clar că-şi ucidea ispita fie ca s-o devoreze fie ca s-o ardă sau s-o lase să putrezească şi să se descompună de la sine, deci nu ştim ce fel de nimicire aplica... însă e foarte ciudat cum de Domnul îngăduia jertfa aceasta şi chiar poruncise El asta, aşa după cum cădea sorţul, un ţap era jertfit prin ardere de tot Domnului pentru păcatele poporului Său iar celălalt era trimis spre jertfă lui Azazel după ritualul de trecere a păcatelor de la popor în bietul ţap.

Iar dacă ţapul ăsta nu murea ci umbla pe munţi şi prin locuri neumblate şi prin pustii atunci până murea e clar că el spurca tot ceea ce atingea şi pe toţi cei ce-l vedeau şi devenea el în timp un fel de monstru, de sperietoare, de aducător de calamităţi şi catastrofe de care toţi se speriau şi se îngrozeau şi fugeau pe drept şi nu din superstiţii.

Şi mai rău era că turmele tale, caprele tale care păşteau, se puteau împreuna cu el dacă se întâlneau şi astfel ţi se spurca toată turma de capre... dacă nu ştiai să-ţi păzeşti, ca cioban de oi şi capre, nu numai oile ci şi pe toate căpriţele cele mai tinerele. Defapt acest ţap spurcat devenea cel mai mare seducător al locurilor neumblate care făcea ochi dulci tuturor celor ce se încumetau să caute prin locuri pustii sau prin tot felul de înălţimi.