[cezar_ioan]

În prealabil postat de cezar_ioan

http://books.jesuslifetogether.com/D...ATEA-ZDROBIRII

Observaţi că Biblia împarte omul în două părţi:
”Căci după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu”(Rom.7.22). Omul din lăuntru îşi găseşte plăcerea în Legea lui Dumnezeu. ”Să vă întăriţi în putere prin Duhul Lui, în omul din lăuntru”(Efes.3.16) Şi Pavel ne mai spune:”Căci dacă omul din afară se trece, totuşi omul din lăuntru se înnoieşte zi de zi” (II.Cor.4.16). Cînd vine Dumnezeu să locuiască în noi prin Duhul Său, prin viaţa Sa şi prin puterea Sa, atunci vine în duhul nostru, în ceea ce noi numim omul din lăuntru.

În afara acestui om lăuntric se găseşte sufletul, unde funcţionează gîndurile, sentimentele şi voinţa noastră. Omul nostru cu totul exterior este trupul fizic.
Nu trebuie să uităm că omul nostru din lăuntru este duhul omenesc unde locuieşte Dumnezeu, unde Duhul se amestecă cu al nostru.
De asemenea nu trebuie să uităm că sîntem îmbrăcaţi cu veşminte astfel: omul nostru lăuntric este îmbrăcat cu omul din afară, duhul poartă sufletul.
Evident că, în general, avem mai mult conştiinţa omului din afară (sufletul) precum şi a omului cu totul din afară (trupul fizic). Oamenii abia dacă observă existenţa duhului lor, cu atît mai puţin sînt în stare să-l înţeleagă.

Trebuie să ştim că nimeni nu poate lucra pentru Dumnezeu, dacă omul din lăuntru nu este pus în stare de funcţionare.
Greutatea fundamentală a slujitorului lui Dumnezeu, stă în neputinţa omului din lăuntru de a-şi deschide drumul către omul din afară. De aceea trebuie să recunoaştem înaintea lui Dumnezeu că cea dintîi greutate nu vine din partea altora ci este în noi înşine.
Dacă n-am învăţat cum să eliberăm omul din lăuntru prin zdrobirea sau spargerea omului din afară, sîntem incapabili de slujire.
Nimic nu ne poate pune piedici ca omul acesta din afară.
Lucrarea noastră va fi roditoare sau sterilă, după cum omul din afară a suferit o spărtură din partea Domnului sau nu, astfel ca omul din lăuntru să poată trece prin spărtura aceasta şi să se poată manifesta. Aceasta este problema fundamentală.

Domnul caută să zdrobească omul nostru din afară pentru ca omul din lăuntru să aibă ieşire. Odată ce omul din afară a fost zdrobit, atît cei necredincioşi cît şi cei credincioşi vor fi binecuvîntaţi.

P.S. Iar eu ştiu că omul lăuntric este deseori un copil, adăpostit după o perdea. La primul contact cu el, care poate fi aievea sau în vis, după mărturiile celor care au trăit experienţa, acest copil şade. Şi pare mort. Groaza sufletului când întâlneşte această privelişte este de nedescris.
Perdeaua, pusă de Dumnezeu în adâncul tainei, se înfăţişează privitorului ca reală. Este extrem de fină, transparentă şi totodată imposibil de clintit, dacă o forţă anume nu o dă la o parte, pentru a oferi sufletului privilegiat imaginea de nedescris a bogăţiei lăuntrice (copilul) rămasă în stare inactivă. Din acest moment, sufletul are de ales: continuă să trăiască mai departe ca şi până atunci, ca şi când nu ar fi cunoscut acest om lăuntric, sau alege experienţa pocăinţei.