[cezar_ioan]

Biblia ne vorbeşte de parfumul de nard curat. Intenţionat a folosit Dumnezeu cuvîntul “curat”, ca să arate că este vorba de un lucru spiritual. Dar dacă vasul de alabastru nu este spart, nimeni nu va simţi mirosul mirului; este ciudat dar multe persoane stăruiesc în a preţui vasul lor de alabastru ca şi cum ar avea o valoare mai mare decît mirul din lăuntru.

Mulţi creştini îşi închipuie că omul lor din afară este cu mult mai de preţ decît omul
din lăuntru. Această răsturnare a lucrurilor este o adevărată problemă azi în Biserică.
Unul face mare caz de inteligenţă, socotindu-se un personaj important; inima şi emoţiile proprii vor fi pentru altul o comoară, socotind şi el că este cineva. Alţii se ţin pe ei înşişi în mare stimă, simţind că sînt mai buni decît alţi oameni, că elocvenţa lor întrece pe a celorlalţi fraţi, că graba cu care acţionează sau exactitatea raţionamentului îi face superiori.

Vasul nostru de alabastru!
Nu, noi nu colecţionăm antichităţi, nu sîntem pasionaţi după ceramică; sîntem oameni care nu dorim decît un singur lucru: să gustăm dulceaţa parfumului. Dacă nu vom sparge exteriorul, nimeni nu va putea să aprecieze interiorul.

Nu numai că noi înşine nu valorăm nimic individual, dar însăşi calea vie a Bisericii este închisă. Deci ce motive avem să păstrăm despre noi o părere atît de măgulitoare dacă omul nostru din afară ţine mireasma închisă, în loc să-i dea drumul?...

Duhul Sfînt nu şi-a întrerupt activitatea. In viaţă avem un eveniment după altul şi surpriză după surpriză. Măsurile disciplinare pe care Duhul lui Dumnezeu le ia împotriva noastră, nu au decît un singur scop: să facă o spărtură în omul nostru din afară, ca să poată trece omul din lăuntru.
Dar tocmai aici este greutatea: ne suparăm pentru lucruri de nimic, murmurăm împotriva unei greşeli cît de mici. Domnul caută să ne pregătească o cale pentru a-I sluji, dar abia ne-a atins şi iată-ne nenorociţi şi gata să-I cerem socoteală lui Dumnezeu şi să ne imobilizăm într-o atitudine negativă.