Distrugerea rămasă în suspensie: două pricini
Care este cauza pentru care, de un timp considerabil, unele persoane au rămas aceleași? Există inși care au o voință puternică, alții au emoții puternice, iar alții au o viață intelectuală foarte pronunțată.
Stim că Domnul este în stare să distrugă aceste facultăți. Cum se face că după atîția ani aceste persoane au rămas neschimbate?
Mai întîi, multe din aceste persoane sînt în întuneric și nu văd mîna lui Dumnezeu. In zadar lucrarea lui Dumnezeu, în zadar distrugere, aceste persoane nu observă că tot ce li se întîmplă vine de la El. Nu au lumină; în ceea ce li se opune, ei nu văd decît pe oameni. Iși închipuie că anturajul lor este teribil de greu, se lovesc de împrejurări. Iși urmează drumul în obscuritate și deznădejde.
Domnul să ne lumineze ochii, ca să putem distinge ce este din mîna Lui, ca să-I putem spune în genunchi: “Tu știi Doamne și dacă ești Tu, primesc totul!” Ceea ce ne trebuie în toate împrejurările, este să recunoaștem a cui este mîna care ne lovește: nu este o mînă de om, nu este mîna familiei, nici a fraților și a surorilor din adunare, ci a lui Dumnezeu. Trebuie să cădem în genunchi: să sărutăm și să iubim mîna aceasta care se ocupă de noi, de treburile noastre. Trebuie să avem măsura aceasta, minimul de discernămînt: să avem grijă să primim tot ce face domnul Si să primim prin credință.
Domnul nu ne face nedreptate niciodată.
In al doilea rînd, în lucrarea de distrugere a omului din afară, o mare piedică este iubirea de sine. Trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să smulgă din rădăcini această complezență vinovată. Dacă drept răspuns la rugăciunile noastre, El are aerul de a maltrata, datoria noastră este de a-L adora și a-I spune: “Doamne, mîna Ta este acum asupra mea, dă-mi harul să primesc totul fără cîrtire!” Să nu uităm că la baza oricărei neînțelegeri, a oricărui moment de nervozitate, a oricărui moment de nemulțumire se află o singură cauză: o iubire de sine ascunsă. Ce bine știm să combinăm lucrurile ca să nu murim! Foarte adesea, problemele care se ridică nu au altă cauză decît căutarea unei portițe de scăpare—să scăpăm de Cruce. Cel care s-a urcat pe această Cruce și refuză să bea oțetul amestecat cu fiere…
Mulți se urcă pe Cruce în silă, cu gîndul de a bea oțetul amestecat cu fiere ca să-și aline suferința.
|