Îndemnul la zdrobire
Nu există mai mare frumusețe decît o persoană zdrobită.
La cel care a fost zdrobit, iubirea de sine și încăpățînarea fac loc frumuseții.
Gîndiți-vă la Iacov din Vechiul Testament, care lupta împotriva fratelui său Esau, chiar din pîntecele mamei sale. Era viclean, șiret, înșelător. Viața i-a fost plină de necazuri. Fuge de acasă de tînăr. Douăzeci de ani a fost exploatat de Laban. Femeia pe care o iubea a murit înainte de vreme, fiul pe care-l iubea a fost vîndut. După ani de zile Simeon a fost oprit în Egipt. Dintr-o lovitură în alta, din nefericire în nefericire, mîna Domnului apăsa asupra lui. A fost lovit de Dumnezeu de mai multe ori. In realitate istoria lui, luată în ansamblu, ar putea să fie intitulată: “Istoria loviturilor date de Dumnezeu unui om”. In sfîrșit, după ce a suferit atîtea, Iacov s-a schimbat. In ultimii ani a fost cu totul transparent. Ce demn a fost răspunsul dat lui Faraon.
Ce frumos i-a fost sfîrșitul cînd s-a închinat rezemîndu-se pe vîrful toiagului!
Ce limpezi au fost binecuvîntările pe care le-a dat urmașilor!
După ce am citit ultima pagină a istoriei sale, simțim dorința să ne plecăm și să-L adorăm pe Dumnezeu. Iată un om ajuns la maturitate, care îl cunoaște pe Dumnezeu. Anii de disciplină aspră au reușit să-i distrugă omul din afară. Tabloul ultimelor zile este foarte frumos!
Toți avem o mare măsură din temperamentul lui Iacov. Singura noastră nădejde este că Dumnezeu va face să strălucească înaintea noastră o ieșire, distrugînd omul nostru din afară, așa încît omul nostru din lăuntru să poată ieși ca să fie văzut. Aceasta este o ieșire scumpă și este calea celor care slujesc Domnului. Numai astfel Ii putem sluji, numai astfel Ii putem duce pe oameni la Domnul. Toate celelalte au puțină valoare. Invățătura și teologia noastră sînt de puțin folos. La ce ar folosi simpla cunoștință intelectuală a Bisericii, Bibliei, dacă omul din afară nu este lichidat? Numai acela poate să fie de folos, prin care se poate arăta Dumnezeu.
Odată ce omul nostru din afară a fost lovit, tratat cum se cuvine și trecut prin diferite încercări, sîntem răniți, iar rănile pe care le avem Ii îngăduie Duhului să se arate. Ne e teamă atunci să întîlnim frați și surori a căror ființă a rămas neatinsă, pentru că n-au fost niciodată tratați și schimbați. Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne facă să vedem bine metoda aceasta, descoperindu-ne că acesta este singurul drum. El să ne facă să vedem, de asemenea, că în schimbarea aceasta apare scopul căilor Lui față de noi în ultimii ani, să zicem în acești zece sau douăzeci de ani. Astfel că, nimeni să nu trateze cu ușurință aceste lovituri. El să ne descopere ce înseamnă distrugerea aceasta a omului din afară. Dacă omul din afară ar rămîne neatins, ar trebui să tragem concluzia că nu vom aduce nici un rod cu toată intelingența noastră.
Să așteptăm ca Domnul să ne trateze temeinic.
|