[antiecumenism]

Vad ca d-na Oana Iftime il combate/contrazice pe dr Pavel Chirila,nu e de acord cu homeopatia .

“În acelaşi spirit ca şi autorii homeopaţi citaţi mai sus „argumentează” şi alţii[Pavel Chirila], amestecând fenomenele, definiţiile, ştiinţa cu filosofia şi cu religia şi denaturând elemente ale realităţii în încercarea de a susţine edificiul homeopatiei, astfel încât rezultă lucrări care sunt adevărate colecţii de pseudo-dovezi şi pseudo-argumente, remarcabile prin caracterul neştiinţific, lipsă de logică şi eroare epistemologică. [ Epistemologia studiază cunoaşterea şi limitele ei. Constituie o eroare epistemologică, spre exemplu, a examina o problemă de natură spirituală cu mijloace ştiinţifice şi reciproca, a avansa explicaţii de natură spirituală acolo unde potrivită ar fi investigaţia ştiinţifică. Una dintre erorile epistemologice majore de largă circulaţie în societatea actuală se referă la pretenţia unora de a demonstra existenţa/inexistenţa lui Dumnezeu prin metode ştiinţifice. ]


Vom mai examina câteva exemple.
“Diluția infinitezimală: o substanţă farmacologic activă este eficientă şi în diluţii infinitezimale; acum există numeroase dovezi farmacologice şi fiziologice (multe substanţe din organismul nostru circulă în diluţii mari: prostaglandine, hormoni, mediatori de sinapsă etc.)
Pe de altă parte, bolile alergice sunt dovada fiziopatologică a efectului diluţiei infinitezimale (să nu uităm că un şoc anafilactic sau o criză de astm bronşic se pot declanşa la întâlnirea cu alergeni infinitezimali” ( Chirilă P., Vindecarea, Ed. Christiana, Bucureşti, 2009, p. 157).


La aceste afirmaţii se aduc următoarele obiecţii:
1) Prin „diluţii infinitezimale” se înţeleg exclusiv diluţiile utilizate în homeopatie, diluţii care implică, de la un punct încolo, absenţa totală a materiei diluate. Li s-a dat acest nume chiar de către homeopaţi, exact în ideea că diferă de diluţiile obişnuite (utilizate în chimie, practica farmaceutică etc.) prin faptul că materia diluată se găseşte în diluţie într-o cantitate infimă, pentru ca, de la o treaptă de diluţie încolo, să nu mai fie prezentă nici măcar printr-o singură moleculă. Or, toate substanţele invocate (prostaglandine, hormoni, mediatori sinaptici) circulă, în organism, în cantităţi detectabile, fiind în mod cert prezente fizic. Aşadar, pentru niciuna dintre aceste substanţe nu este adecvat conceptul de „diluţie infinitezimală”.
Totodată, pentru toate aceste categorii de substanţe, spre deosebire de remediile homeopate, se cunoaşte modul de acţiune, care este bazat, în mod cert, pe interacţiuni fizico-chimice detectabile. Se ştie cu ce structuri şi molecule interacţionează în organism, ce efect fiziologic au etc.
2) Şocul anafilactic reprezintă o reacţie alergică de mare amploare şi gravitate, potenţial letală. Declanşarea acestei reacţii presupune contactul direct cu alergenul (substanţa pe care organismul nu o tolerează şi care declanşează anafilaxia, un gen de reacţie extremă de apărare a acestuia), presupune prezenţa sa fizică. Iarăşi, nu este adecvată ideea de „diluţie infinitezimală”, care, de altfel, îşi are sensul (sau lipsa de sens) numai şi numai în cadrul homeopatiei, nepotrivindu-se cu nimic din fiziologia organismelor vii.



“Principiul dinamizării se aplică în tehnica farmaceutică homeopatică şi este foarte simplu: diluţiile pornind de la soluţia-mamă se fac succesiv procentual (1% din soluţia mamă, apoi 1% din 1%... etc.) până la diluţia dorită. Tehnica cere ca la fiecare diluare să se aplice flaconului o sucusiune, o agitaţie, pentru o mai bună dizolvare. “ ( Chirilă P., Vindecarea, Ed. Christiana, Bucureşti, 2009, p. 157).


Ce rost are sucusiunea „pentru o mai bună dizolvare” a unor soluţii (cele care corespund treptelor înalte de diluţie folosite în homeopatie) în care nu mai are ce să se dizolve, lipsind cu desăvârşire materia de dizolvat? Şi, dacă se face pentru dizolvare, de ce se numeşte „dinamizare” sau „potenţare”, termeni care trimit la „energii”/puteri” şi nu pur şi simplu „dizolvare” sau „agitare”? Am fi acceptat ideea că autorul textului comentat nu crede în ideea de eliberare de energie prin sucusiune, considerând, pur şi simplu, că sucusiunea se face pentru o mai bună dizolvare, dacă nu ar fi insistat el însuşi asupra ideii de „energie”, încercând, în plus, să o „încreştineze”:
“Dr. Pfeifer îşi începe descrierea homeopatiei la pagina 68 cu o altă afirmaţie nefondată: „potenţarea” ne duce „în lumea energiilor cosmice şi a filosofiei orientale”.
Dinamizarea, sucusiunea soluţiei nu are nimic de-a face cu lumea orientală; cu excepţia Indiei (unde a fost dusă de englezi), homeopatia e aproape necunoscută şi nu se practică în Orient. Pentru a ne convinge, autorul ne trimite la citate din Hahnemann care vorbesc de „energii dinamice” şi de „forţa vitală cosmică”. Aceste citate nu sunt câtuşi de puţin relevante din cel puţin două motive:
- homeopatia este practicată de atei, creştini, musulmani, păgâni, iudei, indiferenţi religios, care nu se raportează la nici o energie sau se raportează fiecare la ce energie vrea;
- creştinii cunosc bine noţiunea de energie creată despre care literatura patristică vorbeşte din abundenţă şi care acţionează în universul material. “( Chirilă P., Vindecarea, Ed. Christiana, Bucureşti, 2009, p. 157).


Trecând peste aserţiunea nedemonstrată şi agresivă conţinută în această frază despre ce cunosc „creştinii” (recurs la autoritatea anonimă, metodă consacrată de manipulare), aşadar ignoranţii contestatari ai homeopatiei ar trebui să tacă, umiliţi, precum şi peste ecourile nefericite ale terminologiei, rămâne neclar la ce anume se referă autorul.
Energiile care ţin să fie toate cele care există sunt necreate, lucrarea Celui necreat asupra creaţiei, iar formele de energie în sensul ştiinţific al termenului (termică, chimică, electrică, nucleară, luminoasă etc.) nu au făcut obiectul scrierilor patristice. Oricum, presupunând că prof. Chirilă se referă la o formă de energie prezentă în lumea materială, precum energia termică, luminoasă etc., s-a văzut, mai sus, în ce măsură rezistă supoziţia existenţei unei energii non-spirituale a remediilor.[ Catolicismul substituie noţiunea ortodoxă de har, energie dumnezeiască necreată, cu cea de „graţie divină”, care ar fi o „energie creată” care acţionează asupra lumii, creaţia fiind „incapabilă”, din acest punct de vedere eretic, să primească energiile dumnezeieşti necreate. Se ajunge, de aici, la o serie de alte erezii, inclusiv la a contesta posibilitatea îndumnezeirii omului, prin har. ]
În mod curios, autorul oferă, ca suport pentru legitimitatea „dinamizării”, nişte aşa-zise exemple de dinamizare, în fapt de mişcări prezente în natură, şi care nu au nimic de-a face, ca mod de desfăşurare şi rezultat, cu „dinamizarea” homeopată:
“Soluţiile „potenţate” sau „dinamizate” se găsesc peste tot, încă de la creaţie, în organismul, în fiziologia noastră şi în universul material şi biologic în care trăim, şi nu au nici o legătură cu vreo filosofie orientală: valurile mărilor, lacurilor „dinamizează” apa, vânturile „dinamizează” aerul, inima „dinamizează” o viaţă întreagă masa de sânge, plămânul „dinamizează” aerul pentru a face schimbul de gaze la nivel alveolar, stomacul şi intestinul „dinamizează” conţinutul intestinal etc.” ( Chirilă P., Vindecarea, Ed. Christiana, Bucureşti, 2009, p. 157)