Argumentația autorului devine complet confuză. Nu doar că nu se explică nicăieri ce înseamnă, de fapt, dinamizare, dar se atribuie o acțiune de „dinamizare” diverselor elemente din creație, de la cele neînsuflețite la cele însuflețite, fără a fi, iarăși, clar, care este legătura dintre numita dinamizare și acțiunile descrise pentru fiecare element în parte.
Dacă sucusionarea (dinamizarea) se face, după cum susține autorul, anterior, „pentru o mai bună dizolvare”, ce anume „dizolvă mai bine” „valurile mărilor, lacurilor”, și în ce scop? Sau, plămânii „dizolvă mai bine”... oxigenul în aer, pentru realizarea schimbului de gaze? Și, cum rămâne cu „energia creată” pe care autorul o leagă, anterior, de sucusionare (dinamizare)? Eliberează valurile, în apa mărilor și lacurilor, o „energie creată” similară cu cea eliberată în remedii? Sau inima în sânge, plămânul în... aerul inspirat, intestinul în... conținutul intestinal? Oceanul planetar este un nesecat remediu? Sângele nostru este un remediu? Dacă dinamizarea este atât de răspândită în natură, se pune întrebarea de ce se mai practică ea în homeopatie, fiindcă totul, pe lume, ar trebui să fie gata „dinamizat” (vezi și discuția de mai sus, despre dinamizarea „globală” a remediilor). La ce bun să mai dinamizezi materia folosită la prepararea unui remediu dintr-o plantă, din moment ce planta era gata dinamizată, în calitatea ei de „vegetație care se mișcă în funcție de ritmul circadian sau vânturi”, și care a fost străbătută toată viața ei de plantă de „seva care ascensionează prin arbori, plante”? Ba, și omul ar trebui să fie dinamizat, prin bătăile inimii, ventilația pulmonară și nu se mai știe ce, încât se pune întrebarea cum de se mai îmbolnăvește și la ce îi mai trebuie remediile homeopate. Pe scurt, ce sens are paragraful citat, unde este coerența sa cu restul afirmațiilor din text și unde îi este legătura cu concretul, științific și/sau teologic? În absența coerenței și a legăturii cu concretul, textul reușește, însă, să transmită impresia că autorul evită să spună, clar, ce este aceea dinamizare. Stilul „formelor fără fond” pare a fi, de altfel, tipic pentru apologeții homeopatiei.
Revenim la lucrarea Prof. Chirilă:
“În primul rând, trebuie să menționăm că principiul similia este menționat prima dată de Hipocrat, cu 5 secole înainte de Hristos. În al doilea rând nu reiese de nicăieri că remediul homeopat funcționează conform convingerilor filosofice ale lui Hahnemann. Este ca și cum am spune că penicilina acționează în baza filosofiei personale a lui Fleming. La pagina 76 autorul încearcă să ne îndepărteze de homeopatie, revenind obsesiv la „sursa energiei”, citând un medic care la rândul lui citează un alt medic și care ar susține că remediile homeopate vindecă prin „energia cosmică”.
Dar în lume există zeci de mii de medici homeopați care prescriu remediile lor pe baza simptomelor și semnelor clinice și care nu se raportează la nicio energie. Pe de altă parte, noi, creștinii, credem cu tărie că în remediile naturale lucrează energii create puse de Domnul la Creație. Așa ne învață Sfânta Scriptură, așa ne învață dogma Bisericii noastre. “( Chirilă P., Vindecarea, Ed. Christiana, București, 2009, ).
1) Faptul că principiul similia a fost enunțat și de către altcineva, înainte de Hahnemann, nu reprezintă un argument asupra corectitudinii sau științificității acestuia.
2) Dacă homeopații puteau demonstra că acțiunea remediilor se bazează pe un factor la fel de material precum penicilina lui Fleming, argumentul Prof. Chirilă ar fi rezistat. În absența (și imposibilitatea) unei atare demonstrații, în afară de faptul că adună mere cu pere, comentariul despre Hahnemann și Fleming nu conține nimic relevant pentru întemeierea abordării homeopate.
3) Despre care anume energii create este vorba? Care sunt aceste energii care lucrează tocmai în „remediile naturale”? Ce loc din Scriptură învață despre aceste energii, unde în învățătura Bisericii se vorbește în mod specific despre niște „energii create care lucrează în remediile naturale”? Și, ce este un remediu natural? „Naturale” sunt, spre exemplu, ceaiurile, sau consumul de plante crude, care conțin substanțe (principii active) ale căror molecule nu sunt absente, precum în cazul remediilor homeopate, și care acționează asupra organismului în mod non-spiritual. Remediile homeopate suferă, însă, prelucrări care le conferă proprietăți a căror bază materială rămâne inexplicabilă.”
|