Da, natura omului este trup și suflet, așa cum spune Scriptura, așa cum mărturisim în Biserică. Acesta e modelul specific antropologiei creștine.
Ca o buclă în topic mă grăbesc să spun că am sesizat și eu, desigur, abordarea textuală în 3 rânduri separate, ca manifestări ale omului. Dar nu mi-am făcut griji și îți voi spune imediat de ce.
Deocamdată îmi pare binevenită intervenția ta, nu pentru că textul ar exprima erezia trihotomistă, ci pentru că se poate înțelege greșit ce scrie acolo.
Iată, acum, de ce ziceam că nu mi-am făcut griji.
În urmă cu câțiva ani am întâlnit într-una din cărțile Sfântului Teofan Zăvorâtul câteva pasaje care păreau a exprima erezia trihotomistă. M-am tulburat, întrucât eu îl vedeam pe Sfântul Teofan ca fiind cu totul ortodox, firește, că doar e sfânt în Biserică.
Totuși, cum rămânea cu impresia mea? Sfântul chiar susținea trihotomismul?
Nu, nu făcea deloc asta, însă eu pe atunci nu știam în ce constă această erezie și nici nu pricepeam că Sfântul vorbește, desigur, în Tradiția Părinților.
Așa cum am înțeles eu până azi, Părinții operează o oarecare distincție în manifestarea sufletului, delimitînd psihi distinct de nous. Cred că distincția are rol în primul rând pedagogic, pentru a ușura sesizarea specificului lucrării duhovnicești (oamenii fiind tentați să o dilueze în lucrări ordinare, mult mai pământești, care nu au a face cu așazisul "om lăuntric"). Altminteri, ar însemna că unii dintre Părinți (Atanasie Cel Mare, Tihon, Teofan etc.) ar fi afirmat nici mai mult nici mai puțin că sufletul nu este simplu, avînd una și aceeași natură, ci compus - ceea ce este inacceptabil pentru antropologia creștină.
Acestea nu sunt, însă, cum ar părea, două componente distincte ale naturii omului (care s-ar adăuga celei de a treia, trupul), ci două modalități-niveluri de funcționare ale uneia și aceleiași componente, care e sufletul. Rămân astfel: trupul și sufletul, iar ultima este atât psihe cât și nous, în funcționarea ei. În textul pe care l-am postat și la care ai făcut referire, tocmai despre asta e de fapt vorba. La fel și în cărțile Sfântului Teofan unde mă poticnisem eu mai demult.
"Sufletul este o substanță vie, simplă, necorporală, prin natura sa, invizibilă ochilor trupești, nemuritoare, rațională, spirituală, fără de formă; se servește de un corp organic și îi dă acestuia puterea de viață, de creștere, de simțire și de naștere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet. - spunea, undeva, Ioan Damaschinul.
În concluzie: Conform nuanțării pedagogice a Părinților, sufletul sau spiritul sau duhul sunt privite ca același fenomen, dar de o dezvoltare funcțională diferită. Omul legat de cele pamântești (Adam cel vechi, cum spune Sfântul Teofan) e diferit de cel care se ridică la o viață de credință în duhul lui Hristos - om spiritual sau duhovnicesc.
Prin aceasta se arată existența unei opoziții între omul neduhovnicesc și cel duhovnicesc (I Cor. 2,14-15);15,45-46; Gal. 5,16-17 s.a.)
|