Citat:
În prealabil postat de rainrainbow
cand sunt vinovata recunosc,cand altu e vinovat recunosc.nu inteleg de ce unii se ascund dupa deget si prefera masca aia impovaratoare,doar pt niste interese meschine.
eu cand am fost vinovata am platit cu umilinta peste masura si batjocura,cei care n au regrete n au patit nimic,dar nu trebuie sa ne para rau,trebuie sa intelegem ca ei sunt mai impovarati ca noi,dar nu arata.si totusi sa simtim compasiune.
omul vinovat e impietrit cu inima,reactioneaza ca un nebun din nestiinta,dar noi trebuie sa l iertam pt ca nu el se lupta pt sufletul nostru nici pt al sau cu astfel de comportament libertin si cu orice alte cauze.in plus el nici nu se simte marioneta in mana diavolului,cum ne simtim noi sau poate se simte mai tarziu.cel mai bine e sa evitam de la inceput conflictele ca din cauza orgoliilor si lipsei de smerenie ne certam.
chiar am citit ieri despre smerenie si m am simtit atat de mica in fata unei virtuti atat de mari.m am intrebat cine poate fi eroul ala care poate trece si prin asta.Iisus a spus:invatati nu din carti,nu de la ingeri ci de la Mine ca eu sunt bland si smerit cu inima...of...dar cat apogeu de desavarsire ni se cere?un om mai presus de oameni..si noi niste furnici  macar de i am ajunge pana la talpi si ar trebui sa i multumim. |
pai, cred ca "vinovatia" in cazul asta, ar fi increderea acordata in oameni, adica nu spui din capul locului, asta are un aer suspect, o sa cer sa ma mute din birou sau ceva genu... platim cu umilinta peste masura si batjocura cum bine zici, pentru ca ne lasam expusi inaintea oamenilor, precautia cu increderea vine dupa ce incasezi niscai lovituri, dar chiar si atunci tot speri ca omul necunoscut din fata ta sa nu te dezamageasca pentru bunavointa ce-i arati, ca una e sa vorbesti cu cineva pe care-l admiri pentru calitatile morale si alta sa simti compasiune (mila) pentru cineva care te dusmaneste, fiindca el/ ea nu-si poate depasi propria slabiciune - sentimentul de ura, rautatea! de aici am simtit si eu ca sunt "vinovata", pentru ca ma faceam pricina de incruntare pentru ca nu ma aratam (desi ma durea) coplesita! n-am plans in public, nu m-am vaicarit ca ia uite ce-mi face cutarica, ba dimpotriva, in spirit de gluma am intrebat-o ce mananca de are atata energie (tremuram un pic, dar am vazut ca pot suporta) si evident, de aici alte priviri piezise si comentarii...
dar vorba Parintelui Boca... Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi de la un moment dat, dai din ceea ce ești. ca, Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El. Subscriu aici, pentru ca in timp am vazut ca prin diverse imprejurari, Dumnezeu mi-a dat sansa sa arat acelei persoane (sau poate i-a deschis ei ochii!!!) ca nu sunt asa cum ma judeca ea, iar astazi imi zambeste si chiar glumim! Sigur, e loc de mult mai bine, dar fata de cum era, Slava Domnului ca a trecut!!
cred ca si in iertare trebuie sa ai rabdare, cu tine insati mai ales, de aia zic ca am simtit o mare usurare cand am vazut ca pot ierta din toata inima!! poate dura ceva timp dar acel moment de respiratie profunda de uimire... ai impresia ca Dumnezeu mai intai tie ti-a facut un mare bine!