sophia, nu este vorba de zdrobirea trupului, evident. Se vorbește despre zdrobirea de sine, expresie luată din rugăciuni și din scrierile sfinte. Cezar lansează o întrebare, pentru că sintagma în sine nu este ușor de înțeles pentru mințile noastre lumești. Avem nevoie de perspectiva duhovnicească. S-au dat câteva răspunsuri lămuritoare, între alții de către cristiboss și dobrin7m.

E normal, firesc să ne revoltăm față de suferință, dar nu e și duhovnicește întotdeauna. Respingem zdrobirea, niciunuia nu ne place; totuși, însuși Domnul ne invită la cruce; iar pe Cruce El a fost zdrobit. Deci așa cum Lui i s-a zdrobit trupul, și noi trebuie să ne lăsăm inima să fie zdrobită de durerea neîmplinirilor lumești, omenești, neduhovnicești, care ne sunt piedică pentru mântuire.
Voia noastră este cea zdrobită adesea, din cauza neîmplinirilor din viața asta, a dorințelor noastre neîmplinite sau a pierderilor grele. Rugându-ne cu inimă zdrobită ne lepădăm de eul nostru, de voia noastră neduhovnicească.