Noi obosim așteptând întoarcerea unui copil, a unui frate, a unui tată bețiv, dar Dumnezeu nu descurajează. Dumnezeu te urmărește cu iubirea Sa îndurerată, în orice țară te-ai duce. Iubirea e ca Dumnezeu: nu are hotare. Unul din sfinții Părinți o spune limpede: „Iisus urmărește pe toți oamenii, oricât fug de departe, să-i ajungă și să-i întoarcă acasă. Și asta face până la sfârșitul lumii”.
Pilda aceasta, a fiului pierdut, ne trezește un arzător interes să știm: care poate fi cauza, pentru care omul ajunge să piardă chipul lui Iisus din făptura sa și să apară în locul lui chipul lui Iuda?
Cunoaștem decăderi cu răsunet: Solomon – despre care spune Scriptura că „era cel mai înțelept dintre fiii răsăritului” – ajunge din cauza femeilor să-și disprețuiască templul și pe Iehova și să cadă în credințe rătăcite. Faust (un fiu pierdut din epoca modernă) încheie contract cu diavolul să-și dea sufletul pentru veșnicie, în schimbul unei clipe, despre care să spună: „Stai clipă, ești prea frumoasă!”
Deci cauza desfigurării omului stă în căutarea greșită a fericirii sale în lucrurile acestei lumi. Făptura omului, ca fiu al lui Dumnezeu, are ceva din infinitatea Tatălui său, care nu se satură, nu numai cu roșcovele porcilor, dar nici cu nimic altceva, decât cu desăvârșirea lui Dumnezeu. E atât de mare sufletul omului – după obârșia sa -, cât numai Dumnezeu îl poate umple. Cu orice altceva de-ai încerca să-ți saturi sufletul, nu faci altceva decât să ți-l îngustezi pe măsura dorinței urmărite: asta-i desfigurarea lui!
Cu alte cuvinte renunți la înrudirea ta cu Dumnezeul nemărginirii și te lipești de ceea ce mulți Părinți ai Bisericii o izbesc cu o vorbă aspră: „Curva lume”. Să fii în lume, dar totdeauna mai presus de lume. Nu îngusta rostul vieții numai la idealuri pământești! împlinește-le și pe-acelea, dar totdeauna fii mai presus de ele!
Din cauza nestatorniciei lor, a conflictelor cu răutatea și infirmitatea lumii, trebuie să-ți asiguri viața în Dumnezeu, care nu te minte, cum te minte mai sus pomenita lume. Iată ce însemnează să-ți „vii întru sine”: momentul cel mai de preț din viața ta pământeană, adică să te regăsești în adevărata ta fire și apoi să te „scoli” din rosturi mărunte și să te întorci Acasă, în „brațele părintești” ale lui Dumnezeu, Tatăl tău și Tatăl nostru, care-ți va găti ție o „cină de taină”.
Nu-i mirare că, fară găsirea acestui rost al vieții, altul nu-i găsești, – și fară rost nu te poți suferi.
Găsit-ai comoara aceasta în țarina vieții tale? Dacă da, ai găsit împărăția lui Dumnezeu; iar semn c-ai găsit-o e bucuria nestăvilită, care te face să spargi deznădejdea oricărui decepționat al lumii, să-i aprinzi și lui un ideal în inimă, și să-l duci în inima ta, Cerului, bucurie mare!
din Cuvinte vii –
Pr. Arsenie Boca
Link :
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...e-b1-p1873.htm