Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
Uite, teama asta că ăsta e de fapt un pas spre abandonarea dogmei nu-mi pare deloc bună. Tocmai asta duce la rigiditate (așa se întâmplă cu orice om când îl cuprinde frica, caută certitudini de care să se agațe, caută ceva fix, devenind inflexibil). Nu mi se pare deloc că dogma poate fi abandonată. Nici nu e vorba de o interpretare modernă, ci de o regăsire a duhului Părinților. Iar interpretarea nu se face decât de oameni care viețuiesc, se roagă și gândesc în Biserică.
Dogmei nu i se poate aduce atingere pentru că adevărului nu i se poate aduce atingere. El este.
|
Exact aici este neintelegerea de care vorbeam, regasirea duhului parintilor este tocmai arguemntul pentru reformularea dogmei in spiritul ecumenist, diluarea invataturii. Nu stiu daca intelegi exact ce este dogma, este revelatia, sinoadele si sfintii au adus doar unele clarificari, ca sa se combata invatatura gresita. Intotdeauna a fost acelasi duh, nu avem ce sa regasim, doar penticostalii au reinnoirea harismatica, eventual pentru cei ce nu au studiat se poate vorbi de aflare a invataturii.
Dogma este o serie de invataturi care trebuie crezute asa cum sunt, aportul nostru este sa le credem, credinta in ele. De aceea crezul are tot timpul repetat cuvantul "cred". Dogmele trebuie si crezute, nu doar recitite, asta e de fapt credinta. In plus sunt faptele si harul din Sfintele Taine.
Tu cred ca incerci sa spui ceva asemanator cu ce spun si eu, dar nu toti inteleg acelasi lucru prin regasirea duhului parintilor, am scris in cateva mesaje despre teologia post-patristica.