[rainrainbow]

În prealabil postat de eliza-georgiana

pai, cred ca "vinovatia" in cazul asta, ar fi increderea acordata in oameni, adica nu spui din capul locului, asta are un aer suspect, o sa cer sa ma mute din birou sau ceva genu... platim cu umilinta peste masura si batjocura cum bine zici, pentru ca ne lasam expusi inaintea oamenilor, precautia cu increderea vine dupa ce incasezi niscai lovituri, dar chiar si atunci tot speri ca omul necunoscut din fata ta sa nu te dezamageasca pentru bunavointa ce-i arati, ca una e sa vorbesti cu cineva pe care-l admiri pentru calitatile morale si alta sa simti compasiune (mila) pentru cineva care te dusmaneste, fiindca el/ ea nu-si poate depasi propria slabiciune - sentimentul de ura, rautatea! de aici am simtit si eu ca sunt "vinovata", pentru ca ma faceam pricina de incruntare pentru ca nu ma aratam (desi ma durea) coplesita! n-am plans in public, nu m-am vaicarit ca ia uite ce-mi face cutarica, ba dimpotriva, in spirit de gluma am intrebat-o ce mananca de are atata energie (tremuram un pic, dar am vazut ca pot suporta) si evident, de aici alte priviri piezise si comentarii...
dar vorba Parintelui Boca... Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi de la un moment dat, dai din ceea ce ești. ca, Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El. Subscriu aici, pentru ca in timp am vazut ca prin diverse imprejurari, Dumnezeu mi-a dat sansa sa arat acelei persoane (sau poate i-a deschis ei ochii!!!) ca nu sunt asa cum ma judeca ea, iar astazi imi zambeste si chiar glumim! Sigur, e loc de mult mai bine, dar fata de cum era, Slava Domnului ca a trecut!!
cred ca si in iertare trebuie sa ai rabdare, cu tine insati mai ales, de aia zic ca am simtit o mare usurare cand am vazut ca pot ierta din toata inima!! poate dura ceva timp dar acel moment de respiratie profunda de uimire... ai impresia ca Dumnezeu mai intai tie ti-a facut un mare bine!

pai sa zicem...ca toti avem pacate,iar daca unele din trecut carora nu le dam importanta si ne obisnuim prea mult cu ele,mai mult de atat..ne indreptatim cu atata vehementa,in suflet,nu intelegem si credem ca Dumnezeu ne iarta si nu ne asteptam sa platim mai devreme sau mai tarziu pt ele.atunci ne gasim tapi ispasitori din nebunia noastra de a ne indreptati.recunosc ca nu e o atitudine crestina.in cazu in care primesti umilinta ca pe un medicament(desi credem pe moment sau dintotdeauna ca e o pedeapsa nedreapta) si tu refuzi medicamentul,ranile se maresc si motivul este lipsa de smerenie si mandria.deci noi trebuie sa le primim ca o parte din vindecare,iar vinovatia noastra(ascunsa in victimizare) este putin falsa.spun putin si nu total pt ca incepem sa intelegem care ar fi cauza.tocmai plata asta e izbavirea treptata de plata viitoare(osanda vesnica).trebuie in final sa acceptam suferinta(mustrarea pt indreptare) ca o parte din viata noastra si sa nu fugim de ea.cum zice psalmistul "nu fi ca un cal si ca un catar ce n are pricepere" ca noi "ne am asemanat cu dobitoacele pamantului"-actionam din impuls,irational,gandirea noastra este stramba.asta e un fel de jignire proprie asupra cretiei lui Dumnezeu,pt ca suntem inzestrati cu ratiune si nu o folosim corect.si dam vina mai grav: "Dumnezeu ne controleaza destinele si d aia suferim".dar stim ca El nu ne impune nimic,suntem orbiti de ura si de dusmanie.Dumnezeu sa ne ierte. trebuie sa ne lasam expusi in fata oamenilor pt a primi medicamentul,apoi sa ne rugam pt ei si sa i iubim.nu asa a facut Domnul pe cruce?increderea trebuie s o avem numai in Dumnezeu,dar sa nu ne aparam cu nimic in fata oamenilor,doar daca e vorba de credinta ca sa fim loiali.am zis compasiune sa nu zic iubire ca e foarte greu sa ti iubesti aproapele si asta ma pune in alta dilema.Dumnezeu a zis ca daca nu ne iubim aproapele nu l iubim nici pe El.si mi e greu sa inteleg
n ai aratat in public,dar ai plans acasa,invata te sa fi peste tot la fel ca si Domnul e peste tot si asta din partea noastra ar putea fi perceputa ca o iertare fatarnica fara inima indurerata si fara iubire de aproapele,dar asteptarile sunt mari si eu zic ca ai inceput bine si pe parcurs daca ti doresti o sa fie si mai bine,iar tu ca un om devenit smerit,nimic nu ti mai poate mutila sufletul si o sa primesti suferinta cu bucurie.cam la acelasi stadiu de nepricepere sunt si eu,pt asta mi am facut o rugaciune personala special pt punerea lacatului la gura si in minte(si gandurile rele trebuie eliminate ca si ele se pun la socoteala) si mi am luat niste notite,inspiratia mi a venit in timpul rugaciunii.daca vrei ti le dau cu placere,dar vezi ca sunt cam exagerate,cred eu.eu merg pe ideea ca trebuie sa ti tii mintea in iad si prin infricosare mi e mai greu sa pacatuiesc.trebuie sa ai si putina trezvie.ocupa ti mintea cu rugaciunea inimii si vei simti in plus fericirea peste fire si automat mangaiere in necazuri,dar si iubirea de aproapele.repeta si ii vei iubi pe toti,opreste te si vei fi cum e lumea.in fond biblia ne sfatuieste sa ne rugam neincetat.rugaciunea neincetata schimba caracterul,iar Domnul isi va face lacas in inimile noastre,o sa incepem sa gandim si sa actionam ca El.fii cu mintea in cer si cu picioarele pe pamant,doreste ti mantuirea si viata vesnica mai mult decat mascarada asta de pe pamant,dar bucura te ca esti oaspetele Domnului si aici,pt ca este un dar.
eu zic..Doamne fereste sa dau din ceea ce sunt.in cazul oamenilor cu viata imbunatatita se poate aplica,dar in cazul meu care abia am strigat dupa ajutor si inca ma aflu in valurile necrutatoare,abia ma chinui sa apuc mana Domnului,nu pot sa dau daca haina mea de botez nu e stralucitoare.mai intai trebuie sa iau de la mine(murdaria) si sa arunc cat mai departe,in cele mai e jos ale pamantului de unde a si venit,direct in gura ispititorului :)) sa se sature de serpii propriilor ispite.sa manance cu ceea ce m a amagit ca eu m am cam saturat.
Dumnezeu cere mila nu jertfa,nu cere minuni.nu trebuie sa intelegem ca prin a ne sfintii trebuie sa devenim sfinti.trebuie sa alegem simplitatea si smerenia cele mai bune arme.
"diavolul poate sa fuga intr o clipa de la un capat al pamantului la celalalt si noi nu putem sa tinem pasu cu el,dar se loveste,se impiedica de smerenie."(asta spunea pr.Cleopa)
Dumnezeu ne da oportunitati in diferite imprejurari sa ne impacam cu oamenii,cateodata noi le respingem din mandrie,alteori acceptam.eu am iertat cu greu si acum simt umilinta si greutate si inca nu suport persoana in cauza,iertarea mea e fatarnica,dar am rabdare cu mine.nu am asteptari spectaculoase pe moment.cel putin nu mai exista tensiunea aia intre mine si persoanele de partea vinovatului suparat :)) , macar asa la suprafata deocamdata.trebuie macar sa ne gandim ca l suparam pe El si cata durere in inima avem atunci cand il suparam! noi renastem nu intr o zi,nu intr un an ci toata viata si daca ar fi dupa mine nici toata viata noastra nu ne ar ajunge sa ne pocaim,ca oricum Dumnezeu ne ridica o mare parte din pacate,din mila si iubire,fara ca noi sa contribuim pt partea aia.nu uita ca "raiul e plin de pacatosi pocaiti"(zice Paisie Aghioritul) si eu cred ca de aia cei din urma vor stralucii mai mult decat cei dintai,mai trebuie si putina calitate...ce stiu eu?parerea mea...
iertarea noastra egoista in timp se va transforma in dragoste pt aproapele,numai cu ajutorul lui Dumnezeu ca fara El nu suntem nimic si nu putem nimic.apoi trebuie sa i multumim ca a actionat pt noi.daca noi nu iertam Dumnezeu ne smereste si ne pasc alte suferinte
Dumnezeu ne face un bine,ne scapa de mandrie
.totusi mintea mea intunecata nu poate sa inteleaga cum te poti vindeca de niste umilinte care te au vatamat prin alte umilinte?poate ai tu un raspuns.