[antiecumenism]

Homeopatia nu este compatibilă cu Ortodoxia

"...homeopaţii, de la Hahnemann citireconsideră că boala este o perturbare a „forţei vitale” a organismului, produsă sub acţiunea aşa-numitelor „influenţe dinamice”, de natură spirituală În concepţia ortodoxă, complet diferită de cea homeopată, boala este urmarea păcatului, scopul său fiind pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu, fapt clar prezentat în Scriptură şi în scrierile sfinţilor Înţelegerea duhovnicească ne învaţă că bolile şi celelalte necazuri pe care Dumnezeu le trimite oamenilor sunt trimise dintr-o deosebită milostivire dumnezeiască: precum doctoriile amare bolnavilor, şi ele dau mântuirii noastre, veşnicei noastre fericiri, un ajutor cu mult mai de nădejde decât vindecările minunate. Adeseori, foarte adeseori, boala este o binefacere mai mare decât tămăduirea, dacă aceasta ar veni; boala este o binefacere atât de vitală, încât îndepărtarea ei prin vindecare ar însemna îndepărtarea unui bine duhovnicesc cât se poate de mare, care nu suferă asemuire cu binele vremelnic adus de vindecarea bolii trupeşti ( Sfântul Ignatie Briancianinov)

Dumnezeu a dat omului suferinţa din pricina păcatului; dar, prin suferinţă pune capăt păcatuluiPăcatul a dat naştere suferinţei, dar suferinţa şterge păcatulsuferinţa se naşte din păcat, dar distruge păcatul când e însoţită de pocăinţă { Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii despre pocăinţă.)

Filosofia (credinţa) homeopată, respectiv învăţătura ortodoxă despre boală sunt, aşadar, în mod evident diferite una de cealaltă.


Samuel Hahnemann s-a numărat printre aceste persoane, fiind deist, mason şi universalist.

Conform învăţăturii ortodoxe, însă, vorbim despre suflet, ca animator al trupului, iar nu despre vreo forţă vitală. Prin urmare, dacă discutăm perspectiva hahnemanniană ad litteram, aşa cum se vădeşte ea în Organon, vorbim despre vindecarea a ceva care, din perspectiva dreptei credinţe, nu există („forţa vitală”). Iar varianta în care Hahnemann, vorbind despre forţa vitală, s-ar fi referit nu la suflet, ci, mai precis, la ceea ce ţine omul în viaţă, prin intermediul sufletului, şi anume la energiile dumnezeieşti necreate, ar fi încă şi mai dezavantajoasă, pentru sistemul homeopat. În această perspectivă, pretenţiile luciferice ale homeopaţilor devin (şi mai) strigătoare la cer, fiindcă se ajunge, practic, la afirmaţia că lucrarea dumnezeiască poate fi alterată de cine ştie ce „factori perturbatori” şi că homeopaţii o „restabilesc”.


Nici un „vindecător”, fie el homeopat sau de alt fel, nu poate vindeca latura nevăzută a omului. Vindecarea sufletului nu se poate realiza decât prin lucrarea dumnezeiască, în Biserica cea Una sfântă, sobornicească şi apostolească. Dumnezeu ne-a lăsat, spre vindecarea trupului şi a sufletului, Sfinte Taine, prin care omul dobândeşte harul. Biserica ştie şi învaţă despre folosul primirii Sfintelor Taine de către bolnavi (ca şi de către cei sănătoşi) – taina Sfântului Maslu, taina spovedaniei (mărturisirii păcatelor) şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. Pocăinţa îl împacă pe om cu Dumnezeu, atrăgând asupra creaturii harul Ziditorului său. Sfânta Scriptură îndeamnă adesea la pocăinţă şi prezintă numeroase exemple de pocăinţă, prin care păcătoşii s-au întors la Dumnezeu, scăpând de nimicirea pe care o atrăseseră asupra lor păcatele lor.

-remediile homeopaţilor nu au cum fi rezultatul unor minuni, dat fiind contextul preparării lor, în afara Bisericii, într-un duh care nu are nimic de-a face cu credinţa adevărată. Nu doar că există homeopaţi eretici, păgâni, atei, şi că sistemul hahnemannian constituie per se un sistem păgân, dar aceste „miracole” se repetă la scară industrială şi se vând în chip profitabil. "