Citat:
În prealabil postat de calatorul
De ce tot ce facem, gandim e considerat mai intotdeauna pacat. Avem libertate si in acelasi timp nu o avem. In toate cultele religioase suntem indemnati sa ne incadram intr-un tipar al omului ce se vrea a fi "perfect", curat sufleteste, fizic, atotstapan asupra gandurilor si faptelor noastre. De ce omul imperfect este indemnat sa devina perfect in special din punct de vedere moral? Nu e ciudat faptul ca Dumnezeu asteapta ca noi sa reusim sa ne depasim conditia de om imperfect, robit de pacate prin noi insine?
Cand murim suntem judecati pentru felul cum am trait viata noastra. Daca viata noastra e un dar, de ce suntem judecati pentru ea? Inseamna ca nu e a nostra. Nu cred ca voi reusi niciodata sa fiu pe placul lui Dumnezeu, nu pot, in fiecare zi pacatuim cu gandul, cu vorba, cu faptele, constient sau inconstient. Chiar daca suntem in general oameni intelegatori, iubitori de semeni, totul e in zadar cand totul se prabuseste in fata unui singur pacat. Oricum, raiul il pot dobandi doar cei cu inima complet curata. Cred ca multi vom ajunge in Iad, pentru ca nu exista o cale de mijloc.
|
Nu cred că ni se cere sa ne depășim condiția prin noi înșine. Trebuie să punem început bun, prin bunăvoința noastră de a ne îndrepta, iar bunul Dumnezeu ne ajută prin taina spovedaniei și prin cea a sfintei Euharisitii. Desigur, și prin celelalte taine. Este adevărat că ni se cere și nouă strădanie, dar "prin noi înșine" nu am reuși nimic.