Reduceri pentru pelerinajele la Muntele Athos
Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ anunță o promoție valabilă până la sfârșitul lunii martie pentru pelerinajele la Muntele Athos. Astfel, pelerinii care se înscriu și achită integral până la data de 31 martie primesc o reducere de 40 de euro, indiferent de perioada aleasă pentru pelerinaj. Pelerinajul pe Muntele Athos este unul special, cu anumite restricții și norme de conduită, dedicat exclusiv bărbaților și tinerilor.
Pelerinajele în Muntele Athos, căutate în special de cei care își doresc o trăire aparte, un alt tip de rugăciune, după cum ne explică reprezentanții Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“, se desfășoară anul acesta în următoarele perioade: 31 martie-06 aprilie; 14-20 aprilie; 26 mai-01 iunie; 16-22 iunie, 1-7 septembrie; 15-21 septembrie; 6-12 octombrie; 27 octombrie-2 noiembrie.
Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ anunță o promoție valabilă până la sfârșitul lunii martie, pelerinii care se înscriu și achită integral costul pelerinajului până la 31 martie vor plăti un tarif de doar 230 de euro, în loc de 270 de euro. Oferta este valabilă indiferent de perioada aleasă pentru pelerinaj, dintre cele amintite mai sus, în preț fiind asigurate următoarele servicii: transport cu microbuz clasificat, mic dejun și cină și 4 nopți cazare în Muntele Athos. Pelerinii trebuie să-și asigure din fonduri proprii masa de prânz, cheltuielile personale, taxa de intrare în Muntele Athos - 25 euro pentru laici sau 10 euro pentru clerici, transportul în Muntele Athos (aprox. 125 euro) și asigurarea medicală.
Pelerinajele la Muntele Athos se desfășoară pe parcursul a șapte zile, cu plecare duminica, din Iași, călătorindu-se pe timpul nopții, cu microbuz dotat cu aer condiționat, pe traseul Iași - Giurgiu - Ouranopolis. „În pelerinaj la Sf. Munte Athos pot merge doar cei de parte bărbătească, în special adulții, fiind un pelerinaj în special pentru bărbați și mai puțin pentru copii; este un pelerinaj pentru cei care caută altceva, un anumit tip de rugăciune, o anumită trăire. Sunt anumite norme de conduită ce trebuie respectate, trebuie să fii decent în comportament și în îmbrăcăminte, să nu vorbești tare, să respecți orele de odihnă a monahilor. Trebuie să intre în ritmul și timpul locului. Asta face diferența între un pelerinaj la Athos și alte pelerinaje în alte locuri“, potrivit spuselor părintelui Daniel Tode.
Participarea la slujbele religioase și interzicerea fotografiatului pe Sf. Munte sau în interiorul mănăstirilor fără acordul monahului, precum și interzicerea mâncărurilor cu carne sunt alte câteva reguli ce trebuie respectate cu strictețe.
Vă prezentăm mai jos programul unui pelerinaj în Muntele Athos, așa cum este prezentat de Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“:
Ziua 1, duminica: Iași - Giurgiu - Ouranopolis (se călătorește în special noaptea);
Ziua a 2-a, luni: Ouranopolis - Daphne - Kareia - Marea Lavra - Schitul Românesc Prodromou (cazare) - Chilia „Sf. Atanasie“ (în măsura în care timpul va permite);
Ziua a 3-a, marți: Marea Lavră - Izvorul „Sf. Atanasie“ - Mănăstirea Stavronikita - Mănăstirea Pantokrator - Mănăstirea Vatopedou - Schitul „Sfântul Andrei“ (cazare);
Ziua a 4-a, miercuri: Sfântul Ilie (Kareia) - Mănăstirea Cutlumus - Mănăstirea Iviron - Izvorul Maicii Domnului - Mănăstirea Caracalu - Mănăstirea Filoteu - Schitul Lacu (cazare);
Ziua a 5-a, joi: Mănăstirea Xiropotamu - Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“ (în măsura în care timpul va permite) - Mănăstirea „Sfântul Pavel“ (cazare);
Ziua a 6-a, vineri: Daphne - Ouranopolis - Tesalonic - Sofia (se călătorește noaptea);
Ziua a 7-a, sâmbătă: Sofia - Giurgiu - București - Iași (se călătorește noaptea).
Dintre obiectele necesare pentru o călătorie în Muntele Athos, amintim:
- lanterna (unele mănăstiri sunt dotate doar cu curent de 12V);
- pantof sport cu talpă mai groasă;
- haină de ploaie din material mai gros care să țină eventual și împotriva vântului;
- pentru clerici: fes/culion și rasă pentru participarea la slujbe;
- rucsac pentru perioada petrecută în Sf. Munte Athos (cu lucrurile necesare doar pentru 5 zile).
Sărbătoarea Bunei Vestiri la Moldovița
Un pelerinaj organizat în perioada 23-25 martie de Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al MMB oferă credincioșilor ocaza de a participa la hramul Mănăstirii Moldovița, de sărbătoarea Bunei Vestiri. Pelerinii vor fi cazați la Mănăstirea Putna, iar prețul pelerinajului de 3 zile/2nopți este de 270 lei/persoană, pentru un grup de minimum 25 persoane; în preț sunt incluse următoarele servicii: transport pe toată durata pelerinajului, cazare și însoțitor de grup din partea centrului. Obiective vizitate: Biserica „Sf. Gheorghe“ și Muzeul Vinului din Hârlău, Biserica Popăuți - Botoșani, Cetatea Sucevei, Mănăstirea Dragomirna, Șcheia, Casa Memorială Ciprian Porumbescu, Salina Cacica, Biserica Solca, Biserica Arbore, Biserica Bogdana - Rădăuți, Mănăstirea Putna, Sihăstria Putnei, Chilia lui Daniil Sihastrul, Atelierul de Ceramică Neagră Marginea, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Moldovița, participare la Sf. Liturghie de ziua Bunei Vestiri, Mănăstirea Voroneț și Mănăstirea Humor.
Pelerinaj în Grecia la Sfântul Ioan Rusul
În perioada 24-31 mai, Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al MMB organizează un pelerinaj în Grecia, cu autocarul. În noaptea de 24 mai se călătorește pe traseul Iași - București - Giurgiu, iar a doua zi, pe traseul Giurgiu - Sofia - Tesalonic - Paralia Katerini, în Tesalonic pelerinii închinându-se la moaștele Sf. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și la moaștele Sf. Grigorie Palama. În a treia zi a pelerinajului, pelerinii se vor deplasa spre Tembi, la izvorul tămăduitor al Sf. Mc. Paraskevi, iar mai apoi către Mănăstirea Kato Xenia „Străina de Jos“, unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Străina“ și o parte din brâul Maicii Domnului. Pelerinajul continuă spre insula Evia, la Prokopion, cu moaștele Sf. Ioan Rusul, iar în funcție de timpul disponibil se poate vizita M-rea Sf. Cuv. David, mormântul Fericitului Iacov.
Pelerinii vor mai vizita Complexul Monahal METEORA, cu mănăstirile Marele Meteor, „Sf. Ștefan“, Roussanou, se vor închina la moaștele Sfântului Ierarh Spiridon și Sf. Teodora Împărăteasa, în Corfu.
Tariful este de 250 de euro/persoană (cu plecarea din Iași), pentru un grup de minimum 35 de persoane, care vor avea asigurat transportul cu autocar clasificat, cazarea la hotel de 2* și 3* (în regim dublu), cu mic dejun și însoțitor de grup.
Potrivit reprezentanților Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“, se accordă reduceri și suplimente astfel: supliment cină - 30 euro/pers/toată perioada, supliment camera single - 40 euro, iar copiii cu vârsta până în 5 ani au gratuitate, în timp ce copiii între 5 și 10 ani au reducere de 50%.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|