Citat:
În prealabil postat de VladCat
|
Cand a primit Israil infierea? – Cand ne rugam lui Dumnezeu, atunci, dupa sfatul duhovnicului athonit, nu vom cere lucruri mici, ci Marelui Dumnezeu ii vom cere numai cele mari. Cu toate acestea, trebuie
osebite cele doua momente: unde se termina
lumea etica si unde incepe
Dumnezeiasca fiintialitate.
In Psalmi aflam expresia:
Al Tau sunt eu, mantuieste-ma. Cand rostim acele cuvinte, ele ne pot parea exagerate in indrazneala lor. Cum spui tu, omule: Al Tau sunt eu, mantuieste-ma. Oare crezi ca Dumnezeu are nevoie de tine? Oare ceea ce faci este asa de maret, incat insusi Dumnezeu este dator sa-ti vina in intampinare?
Ci se apropie clipa cand dintr-o data Dumnezeu spune omului:
Fiul meu esti tu, eu astazi te-am nascut. Cand noi ne rugam: Al Tau sunt eu, mantuieste-ma, nu trebuie sa depasim planul etic.
Asa ca, in Rai, stramosul nostru a facut un pas neghiob: a incercat sa dobandeasca dumnezeirea fara Dumnezeu insusi - pas naiv, copilaresc.
Asadar, cand insusi Dumnezeu aduce acea “indreptare” si zice: “Da, tu esti fiul Meu“, atunci infierea isi primeste trasatura vesnica. Dar daca eu zic: “Eu sunt al Tau,” o voi spune numai in limitele firii mele etice:
“Mai bun decat Tine eu nu vad. Dar Tu mantuieste-ma. Nicidecum nu inseamna ca sunt fiul Tau, cata vreme Tu insuti nu porti marturie pentru mine ca sunt al Tau fiu”.
Citim in Evanghelie ca s-a auzit glasul Tatalui:
“Fiul Meu esti Tu, pre El sa ascultati“. Deci
a fost nevoie de marturia Tatalui insusi, pentru a intari ca ultim fapt adevarul ca Iisus Hristos era Fiul Tatalui”.
Foarte mulțumesc, Vlad!