[glykys]

"Si sambata ce a trecut, aceea a pomenirii mortilor, ne-a facut sa avem convingerea ca inaintea lui Dumnezeu nu mai suntem morti sua vii, ci numai candidati la Inviere, dar candidati la Inviere si, in aceeasi vreme, supusi Judecatii celei Infricosatoare de la sfarsitul veacurilor...

Dupa scularea Ta din morti, Hristoase, moartea nu mai stapaneste pe cei care au murit in dreapta credinta, ne spune o cantare a Vecerniei de vineri seara spre sambata, in Sambata Lasatului sec de carne. Rugaciunea aceasta pentru morti ma vadeste pe mine madular viu al Bisericii, al unei Biserici vii, iubitoare. Si asta pentru ca si eu, asemeni tuturor celorlalti infiniti in numar, port in mine spusa lui Adam, pe care a alcatuit-o Sf. Ioan Damaschin. Iata: Incepatura si sfat mi-a fost mie porunca Ta cea ziditoare, ca voind sa ma alcatuiesti vietuitor din fire vazuta si nevazuta, trupul mi-ai zidit din pamant si suflet mi-ai dat cu dumnezeiasca si de viata facatoarea Ta suflare. Pentru aceasta, Mantuitorule, odihneste pe robii Tai in latura celor vii si in corturile dreptilor. Si se continua apoi aproape in intregime cu slujba inmormantarii din BO, nu in forma ei prescurtata si lipsita de sens aproape, pe care, din pacate, astazi o practicam, aliturgic, transformand-o numai intr-o simpla slujba de Parastas, ci pastrata in Vestitoarea Invierii, in care, obligatoriu, preotul nu-si mai poate purta vesmintele negre ale inmormantarii, ci pe cele aurii ale Duminicii Pastilor.

La inceput de post si inainte de Dumnica des numita a Infricosatoarei Judecati ni se da astfel tuturor nadejdea Invierii. Intreaga Biserica slujitoare, daca vreti, unire dintre Biserica luptatoare si Biserica biruitoare vesteste in glas lin, dar spargator de mituri pagane, de exemplu: al reincarnarii sau al trecerii in nefiinta, cum ca Hristos a inviat, dezlegand din legaturi pe Adam cel dintai zidit si sfaramand taria iadului:

Indrazniti toti mortii, ca s-a omorat moartea, s-a pradat si Iadul impreuna cu ea si s-a luat Imparatia lui Hristos, Cel ce S-a rastignit si a inviat. Acesta ne-a daruit noua nestricaciunea trupului, Acesta ne va scula pe noi si ne va darui Invierea. De slava aceea va invrednici cu veselie pe toti cati cu o credinta neabatuta au crezut intr-Insul, spune o lauda a Utreniei.

Parabola din Evanghelia zilei, aceea a Judecatii de Apoi, ne dovesdeste ca prin iubire trebuie sa il identific pe Hristos in fiecare din aproapele meu si sa-L iubesc; sa-L iubesc nu asa cum l-as iubi eu pe omul acela, ci asa cum Dumnezeu cel Intrupat il iubeste pe om; si in fapt, nici nu il iubesc eu pe acela, ci Hristos din mine il iubeste, facandu-ma si pe mine iubitor al lui, cantand laolalta cu cei de la strana: Cand vei chema toata suflarea laolalta ca sa iei seama, Hristoase, mare frica va fi atunci, mare nevoie, deoarece numai faptele singure vor ajuta in veci! Numai faptele singure, dar nuj orice fapte, ci cele ale iubirii. SI asa cum iubirea noastra in Hristos e cea care ii tine, ii pastreaza pe morti intru Hristos, aceeasi iubire intru aproapele ma tine pe mine, cel viu pacatului, dar mort virtutii, intru Hristos. Viata care umbla prin arterele membrilor Bisericii este iubirea.



A lucra ziua aceea intru tine este de a te departa de confortul mantuirii din scaun, imposibil de aflat. Iata asadar ca aceasta chemare in Hristos se face chemare pe calea vietii in Hristos pentru ca atunci - trebuie sa se stie - Hristos nu va intreba nici de post, nici de saraci, nici de minuni - desi sunt bune si acelea, ci de cele ce sunt cu mult mai bune decat acestea - ne spune sinaxarul zilei acesteia."


(Pr. dr. Constantin Necula, Cantare de biruinta cantand. Predici la duminicile de peste an", pp. 30-36)