Rondelul orasului mic de Alexandru Macedonski
Orasul mic te fura-ncet
Cu ale lui tacute strade,
Cu oameni prosti, dar cumsecade,
Ce nici nu stiu ca sint poet.
Cu centrul intim si cochet,
Si fara case cu arcade;
Orasul mic te fura-ncet
Cu ale lui tacute strade.
Prin umbra parcului discret,
Nu se strecoara mascarade
Si nu s-aud în el tirade
Despre-al politicei secret.
Orasul mic te fura-ncet.
Radu Gyr
------------------------------
Voi n-ati fost cu noi in celule
Voi n-ati fost cu noi in celule
sa stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul cand prinde sa urle,
strivit de catuse la glezne.
Voi n-ati plans in palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fara stele, in drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.
In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.
Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul cand frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
sa spuneti aproapelui vostru.
Voi nu stiti in crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
cand usile grele se-nchid in zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.
.......................
Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti,
cand noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.
Cand portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde sa urle,
cand lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
caci n-ati fost cu noi in celule.
Maria-Eugenia Olaru
-----------------------------------------
Alergare
Cu gleznele frante
de-nlacrimare stelara,
imblanzitoare de haitasi,
Prada,
intoarcere transparenta
urmand vanatorul.
Acopera-mi ochii Tata Ceresc,
Sangereaza Lumina in Pietre.
Sunt roua Drumului
ranita de umblet,
mereu, mereu cautand.
Dar cine stie puntea
unde tzngerii innopteaza
si cata lumina odihneste-n Cuvant!?
Luciana Stoicescu-Vaughan
-----------------------------------------------
Metamorfoza
Am devenit ca tine
de piatra si plumb
si parca-as vrea sa m-ascund,
sa nu mai stiu de nimeni
si nimic.
Sa nu-ti stau in cale,
sa nu ma vezi,
oricum ar fi prea mult
ca sa mai crezi
ca m-am schimbat
si-am devenit
ce ti-ai dorit
si astazi sint femeia ideala
cu chip frumos si mintea goala.
Lui Eminescu
Odihna de veci a strabunilor mei
Ia-ma la tine sub floarea de tei
Sa dorm nesfirsitul cu drag
In lacasul strimt din lemnul de fag.
Mi-e mintea obosita de continua lupta.
De chin inima in doua e rupta.
Tinjesc pacea si linistea mortii
Suprema stapina pe stigmatul sortii.
Cu lacrima alba imi tes razvratire
Poruncii ursitei sa n-am multumire
Si viata imi trece in goana nebuna
Dind loc deznadejdii ce-n sir se aduna.
Mi-e ziua un zid, iar noaptea un clocot.
Urechea imi cinta cadenta de clopot.
Colind pe coclauri traind fara rost
Si-mi pare un vis trecutul ce-a fost.
Curriculum vitae
Eu am crescut cu Verdi,
Cu Bach si Titzian,
Visind pe Buonarotti
In vers esenian.
M-am imbatat cu Strauss,
Chopin mi-a fost amant
Si-am adormit pe Goya
Cu gindul la Mozart.
Rimbeaud imi e prieten,
Baudelaire e cam gelos,
Enescu-mi cinta seara
Cu-arcusul lui duios.
Rossini imi alina
Iubirea pentru List,
Vivaldi ma transpune
Pe unde de artist
Si ma ascund confuza
In ginduri delirante,
Pozind chiar pentru Rubens
In scenele flamande.
Titanii vietii mele
Pe care i-am iubit...
De nu v-as fi-ntilnit
La ce-as fi mai trait?
|