[vsovivivi]

De la un timp, în fiul risipitor care s-a întors acasă prin puterea Duhului Sfânt de a lepăda iubirea egoistă dusă la extrem, până la altruismul egoist feroce care se autoflagelează absurd în deşert, dintr-o conştiinţă pitonicească până se sufocă singur de frică, disperat că nu este aplaudat, iată că acasă după ce a mâncat bine de tot viţelul cel îngrăşat, şi a luat în primire femeia şi domeniul dat de Tatăl Său pentru că aia voise el de la început, să dovedească lumii că şi el poate să aibă slugi şi belşug şi iubire de moşie, ceva s-a întâmplat, de la o vreme a început să nu-i mai pese de datoria milei prin înduioşare pentru dragostea altruistă... şi a început să se simtă deranjat şi furios ori de câte ori cineva i-ar fi tulburat nepăsarea cea tulburată, supărată şi înfuriată cu care el se liniştea mulţumindu-se cu sine şi cu faptele sale... rele văzute în sine ca pe nişte fapte ale unui foarte apostol sau teolog din moment ce s-a perindat prin toată glumea experiind tot ce a auzit şi a văzut ca nebunul.

S-a întors, însă a căzut sărmanul din lac în puţ şi din puţ în pui, în pui de pui, iar şi iar, din robie în robie... şi acum avea de toate: avea slugi multe şi munceau slugile sale din greu după poruncile sale foarte 'serioase', îl ajuta pe el la toate nevoile şi îndatoriile chiar şi fratele cel mare iar Tatăl şi Mama îl cocoloşeau şi-l alintau în toată clipa dar se pare că nu era deajuns pentru el asta şi de la ovreme i s-a suit la cap şi el se credea că-l răsfăţau toţi pe drept, şi astfel petrecând, iubirea lui păcătoasă, iubirea de sine, ca o neghină dădea să iasă din pământ odrăslind şi crescând din ceva rămîşiţe de rădăcină spurcată uitată pe undeva prin el şi voia să-nflorească spre a plăcea la toată lumea tot felul de flori mari şi albastre şi de toate culorile curcubeului, dacă nu chiar flori albe curate şi pline de amar şi roşii sânge pline de nectar.

Şi atunci Tatăl pregătindu-se prin post şi veghe sfântă ca să rabde răul care venea şi nu se lăsa a încercat să-l facă pe fiul cel mic să ia aminte prin rugăciuni şi ascultare la înfricoşătoarea judecată a Cuvântului Sfânt, sfătuindu-l cu blândeţe că nu e bine să fugă ca prostul de răul şi de mânia care vine printr-o nepăsare înfuriată care nu suportă nimic bun şi care se simte mereu deranjată şi lovită în orgoliul împărătesc şi făţarnic de parcă mustrarea pe faţă venită din dragostea lui Dumnezeu ar fi defapt o bârfă rea spusă pe la spate, după paravan ca să-l discrediteze în ochii suporterilor şi ai admiratorilor, deci l-a sfătuit că nu e bine să fugă la greu ca să se semeţească ci că trebuie, ar fi frumos şi bine, este obligatoriu ca el să caute să iasă cu orice chip din puşcăria eului credul şi prefăcut care se mituie şi se flatează cu plăceri, să iasă definitiv din puşculiţa păcatelor, din înălţarea mincinoasă a iubirii de sine plină de ispite sadice ca nu cumva să se preschimbe sufletul său bun într-un duh egoist necurat, duh de lampă cu păcură şi să rămână blocat pe veşnicie într-o sticlă mică şi plată de vodkă scârboasă şi mânjită şi pe dinăuntru şi pe dinafară cu murdărie ieşită din tot felul de vorbe urâte şi pline de venin rostite pe faţă sau după paravan, în ascuns, cu vicleană împrăştiere 'mântuitoare' căci s-ar putea trezi din prinţişor smerit un ditamai păcălici uituc însă foarte mare sminţişor grozav... de care va râde până la urmă până şi râmele cele pline de inele şi zvârcoliri că până şi ele ies la suprafaţă când vine ploaia ştiind că e posibil să se apropie potopul din vina lor şi nu din vina luminii aşa cum crede el de la o vreme acuzând pe toţi în stânga şi în dreapta ca 'înţeleptul'.

Sigur că e bine că s-a întors acasă fiul risipitor, însă judecata virtuţilor neegoiste şi a dreptăţii drepte care nu se lasă mituită şi nu caută ale sale 'nu te iartă' nici dac-ai fi pui de pui, pui de om, fiu de împărat bun de tot... aşa că nu te baza, fiule risipitor reîntors acasă şi casnicizat între perne moi, pe privilegiul hainelor strălucitoare şi de lux şi pe puterea primită în dar căci slugile, tâlharii şi desfrânatele vor intra înaintea ta în împărăţia vieţii căci au auzit mai degrabă decât tine şi au şi împlinit iar tu s-ar putea să-ţi pierzi ca surdul toată inima frântă şi umilă în jocool de-a întrecerea cu premii în bani frumoşi pentru cel ce are cel mai mare conac şi cea mai luxoasă căruţă cu amantă drăguţă cu tot, îngânfându-ţi-se de parcă le-ai fi meritat pe toate pe drept din pricina înţelepciunii tale ieşită din comun de care toată gLumea e îndrăgostită lulea privindu-te ca drosofilele melanogangster îmbătate cu o fericire alcoolică luminoasă asemenea celor ce vedeau de departe farul din Alexandria... ştiind că vor avea parte de comerţ fructuos din moment ce nu s-au sfărâmat de stânci din pricina ceţii.

Deci degeaba te-ai întors acasă fiule risipitor şi rătăcitor dacă ai păstrat în tine năravul tăcutochi care în ascuns slujeşte tăişului ascuţiş ca să se închine lăcomiei lepădării de Dumnezeu, exact aşa cum a văzut el la cei din lume, pe acolo pe unde s-a tooot perindat, căci pe acolo ăia erau socotiţi foarte mari şi tari de proşti şi de orbi şi de toţi păcătoşii, ţapii ăia cei mai tartori şi unşi cu toate alifiile şi care ştiau împunge pe toţi cei ce nu le credeau lăudăroşeniile lor sexuale sau aventuriere, fiindcă ei credeau că ştiu să se bat ca nimeni altul şi îndrăzneau să se certe cu oricine fără frică de moarte... de moartea celorlalţi prin viclenie şi răutate, a entuziaştilor naivi ce le cădeau în capcană ca nişte victime sigure şi uşor de păcălit.

Va fi degeaba şi cu mult amar căci cu toate bunătăţile puse la cheremul tău vei sfârşi mult mai rău:
nu-ţi va mai păsa de loc de nimeni şi-L vei biciui chiar şi pe tatăl tău că de mamă ce să mai vorbim, sau pe fratele tău dacă îndrăzneşte vreunul ca să-i fie Lui milă de vre-o fiinţă de pe domeniul tău moşieresc unde stă scris cu litere de aur la loc de cinste pentru veşnicie: INTERZIS MILA CONTRA PĂCATULUI!.. ca nu cumva să-ţi vie şi să-ţi fie şi ţie înduioşare dreaptă de mai mici, de mai săraci şi umili căci s-ar putea socoti că este dovada lipsei de putere şi demnitate şi de credibilitate în afaceri... în tranzacţiile cu suflete, pentru că astfel ştii că îţi pierzi atracţia puterii şi mândriei plină de poftă ce mai rea şi de trufia absurdă şi absolută, şi asta ţie, fiule rătăcitor şi risipitor, nu ţi-ar conveni absolut deloc... niciodată.