[dobrin7m]

"Prin 1943 Valeriu a fost izolat, împreună cu alţii, în zarca cu regim sever, fără cărţi, fără contact cu familia şi cu o raţie de hrană insuficientă care l-a distrofiat. Aici s-a dedicat în întregime Rugăciunii inimii, spunând neîncetat „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Începutul bun era pus, orientarea era certă, aşa încât această perioadă i-a adus un spor duhovnicesc însemnat. Primii ani fuseseră de căutare, următorii de lacrimi şi pocăinţă iar acum erau ani de vorbire cu Dumnezeu, de trăire cu Dumnezeu şi unire cu Dumnezeu pe calea rugăciunii. Îndrumătorul care i-a stat la dispoziţie a fost acea carte mică scrisă de un anonim, intitulată „Pelerinul rus”. Acum celelalte preocupări dispar pentru a fi înlocuite cu rugăciunea. Dar ea, o dată cu descoperirea luminii interioare, o dată cu ordinea sufletească, o dată cu lumina harică, îi revelează în minte toate problemele ce l-au preocupat, evident nu ca o aflare, ci ca o dăruire. Şi astfel, în acel regim sever de temniţă căruia el îi dăduse rol spiritual, Valeriu era plin de bucurie şi de cântec. Impetuozitatea tinereţii sale era acum tradusă în neostenită lucrare lăuntrică. Iar darurile cereşti nu încetau să sosească. Lumina era tot mai cuprinzătoare. Iisus îi devenise prieten şi de aici înainte nu se vor mai despărţi niciodată." Intoarcereas lui Hristos - Ioan Ianolide