[cezar_ioan]

În linii mari consider că acesta http://www.dialogsanatatemintala.ro/...hizofrenie.pdf
este un articol bun, cu informaţii pertinente (deşi e sumar, desigur, în raport cu "demnitatea" aşazisei "regine a bolilor psihice").
Am o singură reţinere, anume ultima propoziţie care mi se pare puţin cam optimistă şi, în orice caz, limitativă la medicaţie...:) Potolirea "reginei" se face sistemic, prin cooperare multidisciplinară iar nu singular, după cum şi etiologia e tot sistemică.

Profesorul G. Ionescu, psihiatrul care a organizat niscaiva congrese MONDIALE de psihiatrie în amărâtul de Spital 9 din Bucureşti, ne spunea că:
- schizofrenia, asemenea oricăror tulburări psihice
se înfiripă, ia înălţime, atinge apogeul şi, eventual, cunoaşte o fază mai mult sau mai puţin îndelungată de remisiune
în funcţie de o mulţime de factori conjugaţi
care se reduc,
evident...:)
la: ereditatea ŞI mediul!

Nu Sau, ci Şi.
Formula e cam aşa: EXM, iar nu E+M. La înmulţire, dacă unul din factori lipseşte, fiind zero, atunci şi produsul e zero. E nevoie, aşadar, nu doar să ai gene predispozante prin neamuri dar să ai ŞI un mediu înnebunitor, altfel nu pupi schizofrenie!

Ce înseamnă aceasta?
Dacă avem o familie cu arbore genealogic ce predispune la schizofrenie, să ne imaginăm, zicea profu, o armă cu cartuş pe ţeavă: glonţul (schizofrenia) va porni doar dacă cineva va apăsa pe trăgaci. Dar dacă arma stă liniştită în cutia ei, va sta şi glonţul la locul lui.
Profesorul se referea la factorii precipitanţi, la cauzele proximale care ţin în special de relaţiile familiale şi sociale/profesionale, cu toate eşecurile şi dezamăgirile inerente, cărora omul mai robust psihic le face faţă cât de cât. În completare, teorii mai noi arată că schizofrenia face parte şi dintr-o piesă de teatru jucată în familie, în care pacientul, de obicei cel mai sensibil şi mai bun îşi asumă rolul cel mai ingrat... (Se intervine prin terapie de familie.)
Consecinţa: avem o mare influenţă asupra declanşării bolii prin PROFILAXIE. Sau, dacă voim, putem fi noi degetul care apasă pe trăgaciul dinlăuntrul semenului nostru...

Dar cum ar fi posibilă profilaxia? Într-o lume ca a noastră, în aste vremuri tulburi, mai e sub soare un mediu liniştit, ferit de stres, unde să nu fii expus zilnic la dezamăgiri multiple, la răniri de tot felul etc.?
Viaţa e atât de solicitantă astăzi, relaţiile sunt atât de tensionate încât şi cei mai robuşti oameni se trezesc într-o zi la balamuc ba cu depresie, ba cu alcoolism, ba cu te miri ce episod psihotic... O spun statisticile medicale de pretutindeni! Cu-o vizită la psihiatru suntem toţi datori, măcar o dată în viaţă... (e semn de nebunie să te ţii sănătos tun într-o lume întreagă nebună...:))


Tocmai aici e rolul unic, inegalabil al Sfintei Biserici!
Fără de care nici nu s-ar explica cum, într-o ţară atât de batjocorită ca a noastră, avem o incidenţă a bolii mai mică decât în multe state "civilizate" ale lumii, cu medicaţie şi sisteme profilactice incomparabil mai bune, cu psihoterapii mii şi mii...

Pe scurt: omul cu duhul umilit, inimă înfrântă şi smerită, care îşi poartă crucea cu nădejde în Hristos, care iartă nelăsînd să apună soarele peste supărarea faţă de alt om,
omul care se ţine de muncă, rugăciune, slujbe, familie,
omul cu umilinţă demnă, care nu se crede nici buricul pământului nici cârpă de şters pe jos,
omul care crede cu tărie că nu viaţa aceasta e totul ci e doar o etapă înaintea Vieţii şi că e bun lucru să fie cu măsură în toate,
omul care ţine după puteri, cu iubire de Hristos, toate poruncile Domnului
omul cu o cugetare smerită,
omul care mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate,
omul care cunoaşte că Tatăl îl ceartă pe fiul pe care îl iubeşte, spre binele lui,
omul învăţat cu Biserica şi cu rânduielile ei milenare,
omul creştin aşadar

are parte de pace sufletească, de liniştea mult căutată, de putere şi nădejde
aşadar are parte de cea mai bună profilaxie posibilă din câte pot fi imaginate.
Pe toate le rabdă, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le iartă etc.
Iar sufletul lui e clădit pe stâncă, iar nu pe valuri sau nisip...

Dar dacă acestea creştineşti lipsesc, dacă sufletul tău e neîmblânzit şi te biciuieşti singur ţinîndu-te mai mereu peste limite, împins de furiile zădărniciei,
poţi să fii înconjurat de toate palatele, bogăţiile, doctorii şi psihologii, că tot în nebunie sfârşeşti. Totul e perisabil, totul se năruie în omul fără Dumnezeu.

Eu aşa cred, aşa am văzut, aşa am auzit şi citit, inclusiv vindecări considerate (din neînţelegere, cred) "miraculoase". Nu e nimic miraculos, e pur şi simplu răsplata lui Dumnezeu pentru omul credincios. Grija, Mila Domnului Atotputernic, lăudat fie în veci! AMIN+