Un fragment pe care vreau să îl împărtăşesc cu voi:

"Mănăstirea ... este un loc în care oamenii cei mai diferiţi cu putinţă se adună în numele Domnului, aducând fiecare noianul amintirilor sale, sprijinit pe picioarele subţiri ale unor aspiraţii care, de regulă, nu rezistă sub greutatea trecutului şi se surpă. Această surpare se petrece la fiecare diferit, dar se petrece negreşit, căci doar aşa poate începe urcuşul anevoios spre lumină.
Fără zdrobirea aspiraţiilor omeneşti, fără risipirea închipuirilor pe care oamenii îşi zidesc de obicei viaţa, nu poate avea loc cunoaşterea de sine, cunoaştere care îl îndreaptă pe om spre adevăr şi iubire într-un mod cu totul firesc, aidoma animalului însetat după o zi de muncă. Setea şi somnul sunt stări cu totul naturale, şi totuşi cei care dorm ori de câte ori li se face somn şi beau ori de câte ori li se face sete nu înţeleg că aceste două stihii umane nu au fost lăsate doar pentru a fi satisfăcute, ci au fost date omului mai ales ca o preînchipuire a lucrurilor viitoare, a căutărilor înalte, când sufletul se zbate spre lumină ca şi spre o apă, iar trupul se dezbracă de greutatea sa ca de un somn greu."