Citat:
În prealabil postat de dobrin7m
Cand vom reusi sa vedem oamenii de langa noi mai buni decat noi si nu mai rai, atunci suntem pe cale de a scapa din robia pacatului.
|
"Cand vom reusi!..."
Ce sa faca bietul om, macar sa se apropie de acest sentiment? Ce usor este sa vorbim despre cum ar trebui sa fim, dar cat de mult ne trebuie sa reusim sa ajungem sa si traim vorbele noastre!... (Vorbesc la general, nicidecum sa blamez pe cineva). Chiar si aici, facem diferente fara sa vrem, instinctiv. De ce? Poate in esenta, un mesaj contine vorbe de duh care ar putea nimici uraciunea din noi... Si totusi, faptul ca acel mesaj este scris de cineva care ne sta ca o piarta in pantof, aproape ca nu-l citim, sau trecem cu totul superficial peste el, cautand parca acel "ceva" care sa dea satisfactie vanitatii noastre cum ca autorul mesajului nu e ce pare a fi, ci se preface, e un ratacit, un fatarnic si oricum noi suntem mai ostenitori si mai induhovniciti... Cati ani de rugaciune curata si de smerenie ne trebuie ca sa ajungem sa ne unim cu Dumnezeu si sa-i vedem pe toti cel putin la fel, daca nu mai buni, indiferent de aparente? Si daca totusi, Dumnezeu ne ingaduie sa ajungem pe aproape, cat de constienti suntem ca de fapt am ajuns o tinta majora in fata ispititorului care ne ia in serios si de-acum chiar va trebui sa facem fata multor incercari? Greu e sa te ridici, dar si mai greu este sa te mentii. Doar o clipa sa crezi ca poti face asta de unul singur si te rostogolesti in hau, de unde cine mai stie daca nu vei cadea intr-o deznadejde cumplita, sau mai rau, sa-ti impitresti inima ca si cum Dumnezeu nu stie sa te aprecieze la... justa ta valoare!...
In general, cam toti suntem predispusi sa judecam omul dupa slabiciuni sau pur si simplu ca asa vrem noi fara nici o explicatie. Printre altele, acest lucru este un mare handicap care sta impotriva mantuirii noastre. Pentru ca NU vom putea trece "dincolo" daca avem tendinta, nu neaparat "sa ridicam piatra", ci fie si numai de a nu-l iubi pe pacatos, urandu-i doar pacatul... Tare greu se ajunge la iubirea de semeni... Tare greu... Si e atat de bine cand ni se intampla ca noi, pacatosi asa cum suntem, sa ajungem in fata unui batran monah a carui har "curge" din tot ce-l inconjoara, si care, in loc sa te priveasca asa cum esti fata de el, un NIMIC, te invaluie cu atata dragoste ca parca ar vrea sa te imbratiseze si sa te sarute pe tine, cel plin de mizerii sufletesti... Si te primeste in chilia lui unde se roaga cu lacrimi zi si noapte, si parca simti cum si pamantul pe care calci este sfintit prin rugaciunile lui. Si-ti spune vorbe cu talc pe care le intelegi "din mers", realizand ca lui nu-i poti ascunde nimic, fiindca STIE TOT... Si... iti spune tie, "frate", si-ti vine pe de o parte sa intri in pamant de rusine fiindca stii ca nu meriti sa-ti spuna astfel, iar pe de alta, sa multumesti lui Dumnezeu ca e asa de bun cu tine!... Cum ai putea, dupa ce pleci de la un astfel de om sa mai poti judeca pe cineva? Cum poti sa mai crezi despre tine ca ai ceva in plus fata de absolut oricine din jurul tau? Ce inseamna "in plus"? Celalalt nu tot "in plus" are fata de tine? Nu ceea ce ai tu, ci ceea ce nu ai deloc... Nimeni pe lumea asta, nu face umbra pamantului degeaba. Cand se intampla lucrul acesta, vine "securea" nerodirii...
Astazi la biserica, printre altele, Parintele, (desi este destul de tanar, am ajuns sa cred de la o vreme ca Dumnezeu l-a inzestrat cu un har pe care multi preori ar trebui sa-l aiba) a tinut minunata lui predica si ca de obicei a venit in completare cu "ceva mai mult", din viata lui personala. Cu ceva ani in urma, pe cand slujea la o biserica din provincie, era in postul Sfintelor Pasti, intr-o joi, si luat cu responsabilitatile ajunsese pana spre seara sa nu puna nimic in gura si tare se mai bucura ca reusise nici macar sa nu se gandeasca la mancare. Ba parca si incoltea in el mandria ca a facut mare isprava, fiindca abia spre seara a ciugulit ceva... Dar in ziua urmatoare, care era vineri, a venit la spovedit un om la 92 de ani. Era trecut de amiaza, iar batranul voia sa se si impartaseasca, iar Parintele l-a intrebat daca a tinut post si daca si in acea zi nu gustase nimic, nici macar apa. Raspunsul batranului l-a facut sa se rusineze profund in sufletul lui, pentru ceea ce credea el ca realizase in ziua precedenta. "Parinte, eu am mancat miercuri dimineata, o bucata de paine si-am baut o cana de apa. De atunci n-am mai pus gura pe nimic!" Sfatul lui a fost: "Niciodata sa nu credem ca suntem mai buni si mai ostenitori decat altii! Intotdeuna undeva in preajma noastra, cineva e si mai vrednic de lauda, in fata lui Dumnezeu!"
Asa ca, fratilor, buna-pace va urez si un post cu totul binecuvantat!