Sursa :http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...t-b1-p1912.htm
Ispitele au rostul:
1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochișorii noștri, în ochii noștri, în viața aceasta.
2. Dau prilejul să te cunoști mai bine și să-ți pierzi încrederea în tine însuți, și te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.
3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însușirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.
4. Ispita este indicatorul care dovedește mărimea duhovnicească la care ești.
În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăiești.
Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață așa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos și de la crucea Lui și te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te lași cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgostești de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârșitul veacurilor. Și dacă am fi curați cu inima, L-am vedea și acum.
La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Și noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.