Înainte de începerea Postului Sfintelor Paști, orașul Alba Iulia a trăit o adevărată sărbătoare prilejuită de aducerea icoanei Maicii Domnului Pantanassa - Împărăteasa tuturor de la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos. Icoana, pictată pe lemn, cu foiță de aur, copie a icoanei făcătoare de minuni Pantanassa, vindecătoarea de cancer, a fost donată de mănăstire bisericii parohiale din cartierul Orizont, Alba Iulia, informează "Ziarul Lumina".
Înfruntând frigul și vântul de afară, Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, alături de un sobor de preoți și peste 2.000 de credincioși au venit la Catedrala Reîntregirii pentru a întâmpina cu bucurie și emoție sosirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Cei prezenți au participat la o procesiune cu icoana Pantanassa, în timpul căreia clericii și credincioșii au înconjurat catedrala mergând în convoi, purtând diferite obiecte de cult, cântând imnuri religioase și rostind rugăciuni, spre slava lui Dumnezeu și în cinstea Maicii Domnului.
Adresându-se sutelor de creștini prezenți, IPS Irineu a afirmat: „În aceste momente, Maica Domnului ne privește din Cerul slavei și din această icoană minunată. Prezența Preacuratei Fecioare în viața Bisericii este o mângâiere pentru suferința noastră, o ușurare pentru osteneala noastră, un ajutor puternic în pelerinajul nostru spre Patria cerească“.
Programul a continuat cu cântarea Acatistului Maicii Domnului Pantanassa de către Grupul psaltic „Lumină Lină“, cu citirea la strană a Psaltirii Maicii Domnului de către elevi seminariști și studenți teologi și cu săvârșirea slujbelor Pavecernița Mică și Acatistul Bunei Vestiri.
Icoana a rămas la catedrală, spre închinare, până a doua zi, când a fost dusă la secția de oncologie a Spitalului Județean Alba, din Alba Iulia. Bolnavii internați în această secție au avut parte de o mare bucurie odată cu aducerea icoanei făcătoare de minuni, despre care se spune că are de la Dumnezeu harul deosebit de a vindeca înfricoșătoarea boală a cancerului. Emoția a fost foarte mare atât pentru bolnavi, cât și pentru familiile acestora care s-au rugat la icoana Maicii Domnului Pantanassa pentru sănătate. Nu puțini au fost cei care au sărutat icoana cu multă credință și cu lacrimi în ochi, cerând ajutorul Maicii Domnului pentru vindecare.