[antiecumenism]

-nu sunt de acord cu violenta,am vazut si unguri oameni normali,dar in tinutul secuiesc -Covasna,Harghita..lucrurile stau altfel decat in Brasov
-acolo majoritatea sunt maghiari,la primarii si consilii si in institutiile statului roman sunt maghiari in proportie de 80% ..si exista si extremistii care ii indeamna pe unguri sa fie impotriva romanilor
-pe de alta parte politicienii majoritatea sunt corupti,indiferenti sunt numai dupa bani s-au dat cu comunistii,cu masonii,cu oricine numai bani sa iasa
-la alegeri s-au unit si unii si altii cu UDMR-ul -rusine lor
-pe langa toate acestea exista si o indiferenta a romanilor,o nepasare,o lene,o lasitate in general asa,o delasare
-nu zic sa luam palosul in mana dar sa fim romani,nationalisti si ortodocsi in acelasi timp este un lucru normal si firesc de care nu prea se mai tine cont

-cam toti duhovnicii romani au fost si sunt atat ortodocsi dar si pt neam si tara
-parintele Staniloae asa bland cum era el totusi are niste articole atat de frumoase in care vorbeste de neamul romanesc si de ortodoxie care trebuie sa fie nedespartite:

Parintele Staniloae- CREŞTINISM ŞI NAŢIONALISM

Parintele Staniloae- ORTODOXIA, LUMINA LUMII ŞI INIMA NEAMULUI ROMȂNESC

Parintele Staniloae- ORTODOXIE ŞI ROMÂNISM

"Pentru pământul nostru şi pentru credinţa noastră, fie numai a noastră, fie a creştinătăţii întregi, strămoşii noştri au făcut minuni. Căci ce e altceva decât o minune faptul că am reuşit să ne menţinem în ciuda tuturor furtunilor, luptând cu arma, suferind silnicii, respingând ispite.
Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. Doamne ajută! a fost în viaţa română secretul succesului, cheia biruinţei şi a rezistenţei. Dar fără Dumnezeu suntem foarte slabi. Simţim aceasta acum, după război, când Doamne ajută a început să fie uitat în politică, în educaţie, în gospodărie.
Vrem să devenim iar tari, neînfrânţi de nici un pericol, să ne întoarcem la Dumnezeu, la puterea verificată de veacuri a neamului nostru! Să ne întoarcem la credinţă în organizarea statului, în şcoală, în viaţa socială, să lăsăm modelele statelor apusene, necredincioase şi raţionaliste!"

"Creştinul se întreabă: pot eu, în calitatea mea de creştin care nu se joacă cu obligaţiile faţă de Iisus Hristos şi cu problema mântuirii sufleteşti, să fiu în acelaşi timp naţionalist, să-mi iubesc neamul cu înfocare şi să lupt neîncetat pentru apărarea şi înălţarea lui?Naţionalistul, care poate nu e încă şi creştin, e şi el dator să se întrebe: are oare într-adevăr naţionalismul meu lipsă de creştinism? E necesar oare creştinismul în cadrul concepţiei mele naţionaliste, ca un factor indispensabil pentru ridicarea neamului, care e ţinta strădaniei şi a vieţii mele?Întrebările acestea se pot concentra astfel: Este creştinismul, trăit şi judecat consecvent, o cale necesară spre naţionalism şi naţionalismul, la rândul său, o cale necesară spre creştinism?A fost una din însemnatele descoperiri ale timpului nostru răspunsul pozitiv la amândouă aceste întrebări.Creştinismul e perfecţionarea relaţiei naturale dintre om şi om, desăvârşirea comuniunii, desăvârşirea dragostei, sau legătura desăvârşirii. De aci nu este decât un pas până la a spune: cea mai naturală dintre relaţii, dintre manifestările necesare naturii, este comuniunea cu cei apropiaţi, care au în toate cazurile fireşti aceeaşi limbă, aceeaşi istorie, aceleaşi aspiraţii, acelaşi destin.Creştinismul n-a venit să se opună tendinţelor celor mai fireşti de comuniune, concretizărilor celor mai profunde ale acestor tendinţe, n-a venit să înăbuşe natura, să o facă să caute alte forme de comuniune, mai puţin fireşti, ci să intensifice, să înalţe, să desăvârşească formele naturale ale relaţiilor omeneşti.Comuniunea este chiar o condiţie fundamentală a mântuirii. Nu poţi împlini voia lui Dumnezeu, nu poţi exercita faptele creştineşti, nu poţi afla şi experia pe Dumnezeu chiar, decât în cadrul comuniunii. Iar comuniunea cea mai firească, cea mai de temelie, este aceea între membrii aceleiaşi naţiuni. În mod necesar ea trebuie folosită pentru trăirea în cadrul ei a conţinutului religios. Un creştin e fericit de ţesătura de ocazii ce i-o oferă apartenenţa la comunitatea naţională, pentru a-şi trăi în ea conţinuturile religioase, întrucât e om legat de un spaţiu, împletit prin limbă, prin istorie, cu un grup naţional, el nu se poate izola de acel grup, pentru a stabili altă comuniune, căci pentru aceasta ar trebui să fugă din ţara unde s-a născut, unde l-a destinat Dumnezeu să trăiască.Credinţa creştină e pentru credincios un impuls spre afirmarea comuniunii naţionale, spre iubirea mai presus de fire a celor cu care firea l-a aşezat în relaţii fundamentale de viaţă. Creştinismul răzbate în mod necesar spre naţionalism.Mântuirea, desigur, e o problemă care trebuie să frământe personal pe fiecare om, dar ea nu poate fi dobândită de om printr-o trăire de eu izolat, ea nu se împărtăşeşte omului în această calitate – care e calitate anormală – ci în calitatea lui de membru al unei comunităţi, iar cea mai firească comunitate este cea naţională. Dumnezeu nu mă va răsplăti pentru modul cum am ştiut să mă desfac de comuniunea firească în care mi-a fost dat să trăiesc, ci după modul în care am afirmat această comuniune cu voinţa şi cu iubirea mea creştină.Dumnezeu priveşte pe om nu în izolarea lui, ci ca membru al unei comunităţi mai largi, priveşte propriu-zis comunităţile şi, prin ele, face părtaş pe om de har şi mântuire. Şi întrucât comunităţile cele mai fireşti sunt neamurile, de ce n-am spune că privirea directă a lui Dumnezeu cade pe neamuri şi numai întrucât inşii fac parte din neamuri, simte fiecare privirea lui Dumnezeu asupra lui.În cartea Iui Daniil se spune că Dumnezeu pune în cumpănă împărăţia, nu pe ins în parte (Dan. 5, 25-28). Iar la Apocalipsă se vorbeşte de mântuirea neamurilor, nu a inşilorDar dacă creştinismul tinde spre naţionalism, şi acesta duce, gândit şi trăit consecvent, spre creştinism. Naţionalistul vede naţia sa ca un întreg, nu ca o pulbere de inşi. El o vrea închegată. El vrea pe fiecare membru al ei dominat de conştiinţa că aparţine prin destin naţiunii sale, că nu-şi poate găsi fericirea în afară de ea, pe cont propriu, că sunt fire puternice care leagă invizibil pe membrii naţiunii."
(Parintele Staniloae)

Parintele Staniloae- NAŢIONALISMUL ÎN CADRUL SPIRITUALITĂŢII CREŞTINE

Parintele Staniloae- SPRE STATUL ROMÂN CREŞTIN

Parintele Staniloae- ORTODOXIE ŞI NAŢIUNE