<<Conturi ale mai multor grupuri publice ruse au fost blocate în Cipru, într-un moment în care insula mediteraneană negociază un ajutor suplimentar financiar cu Moscova, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev, explicând astfel preocuparea extremă a Rusiei față de criza cipriotă, potrivit AFP și RIA Novosti. „Un număr mare din structurile noastre publice activează via Cipru și în prezent conturile lor sunt blocate din motive de neînțeles”, a menționat șeful guvernului rus, într-un interviu pentru media europene și publicat joi.
„Proveniența acestor bani este evidentă, este vorba de structuri ale statului” rus, a reiterat Medvedev, adăugând că „acesta este motivul pentru care avem o poziție fermă față de Cipru și reglementarea datoriei cipriote”.>>
http://www.agerpres.ro/media/index.p...-cipriote.html
<<Guvernatorul Băncii centrale cipriote, Panicos Demetriades, a dat asigurări că relațiile economice ruso-cipriote sunt ''sănătoase'', respingând acuzațiile că Cipru are reputația de țară unde sunt spălați bani rusești murdari, potrivit unui interviu publicat joi de cotidianul rus Vedomosti, citat de AFP.
''A spune că relațiile dintre țările noastre se bazează pe activități economice ilegale este lipsit de temei'', a declarat Demetriades. ''Aceasta ar însemna să spui că toate întreprinderile rusești au activități ilegale. Ideea potrivit căreia Cipru ar fi o placă turnantă pentru activitățile ilegale ale rușilor din străinătate n-are nici o legătură cu realitatea'', a adăugat el.
Guvernatorul Băncii centrale cipriote a estimat depozitele rusești din Cipru la o sumă între 4,9 miliarde de euro și 10,2 miliarde de euro, limita superioară fiind obținută luându-se în calcul bunurile tuturor societăților-paravan prezente pe teritoriul cipriot.
Această evaluare este cu mult inferioară cifrelor date de către experți, agenția Moody's estimând bunurile rusești din Cipru la 31 miliarde de dolari (24 miliarde de euro).
Întrebat în legătură cu motivațiile rușilor care-și depun banii în Cipru, Demetriades a invocat faptul că țara are ''un sistem fiscal eficient'', precum și ''un sistem juridic puternic, bazat pe dreptul britanic'', și ''independent''.
Potrivit experților, creditorii internaționali ai Nicosiei, cerându-i o taxă pe depozitele bancare, au vrut să pună la contribuție averile rusești plasate în Cipru, care are un regim fiscal deosebit de favorabil, țara fiind deseori acuzată de spălare de bani rusești murdari.>> (AGERPRES)
http://www.agerpres.ro/media/index.p...-cipriota.html
<<„Rușii au pierdut, într-o zi, până la 3,5 miliarde de euro”, titrează și revista Forbes pe site-ul său. „Știrea unei impozitări de 10% pe depozitele din băncile cipriote a creat panică printre oamenii de afaceri ruși, care figurează pe lista celor mai bogați”, mai scrie Forbes. Publicația citează, de asemenea, estimări ale presei economice, care evaluează la 8 până la 35 de miliarde de euro depunerile unor persoane fizice din Rusia în bănci din Cipru.
Vicepreședintele Asociației băncilor regionale rusești, Aleksandr Handruiev, a sugerat duminică ca Rusia să negocieze cu Ciprul o relaxare sau chiar o scutire de la impozit în schimbul unui ajutor financiar suplimentar, potrivit agenției Interfax. Băncile din Rusia aveau aproximativ 12 miliarde de dolari plasate în băncile cipriote la sfârșitul lui 2012, conform agenției de evaluare financiară Moody’s. Pe baza datelor Băncii Centrale a Rusiei, este vorba de o creștere de aproximativ trei miliarde de dolari față de 2011.>>
http://www.razbointrucuvant.ro/recom...anica-bancara/