[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Urmasul lui Petru a aprobat si verificat Evangheliile. El le-a promulgat, prin decret papal, in ceea ce cunoastem, azi, drept "Canon al Noului Testament". Urmasul lui Petru care a facut chestia asta se numea Damasus, al 37-lea Papa.

Istoria formării canonului Noului Testament este cu mult mai mult decât sinodul de la Roma, sinod local dealtfel, din timpul lui Damasus, care ar fi avut loc undeva prin 382. Însă până atunci există multe mărturii, şi chiar neînţelegeri sau neconcordanţe, referitoare la cărţile canonice; nu sunt de trecut cu vederea Sindoul de la Laodicea din 360 unde s-a stabilit canonul, cel puţin pentru o anumită parte a creştinătăţii, format din 26 sau 27 de cărţi pentru că se pare că Apocalipsa este posibil să nu fi fost acceptată de unii drept canonică pentru că era o carte care putea alimenta credinţele milenariste; apoi Scrisoarea pascală a sf Atanasie al Alexandriei care include şi Apocalipsa între cărţile canonice, stabilind canonul la cele 27 de cărţi. Faptul că sinodul local de la 382 al episcopului Romei nu a fost un sinod cu valabilitate obligatorie pentru întreaga Biserică este dovedit spre exemplu, printre altele, de Sinoadele locale africane de la Hippo şi de la Cartagina de la sfârşitul sec. IV, unde s-a adoptat canonul cu cele 27 de cărţi, dar nu pentru că ar fi fost o consecinţă logică obligatorie a sinodului local de la Roma din 382. Şi chiar şi aşa în zone din Răsărit canonul era deja stabilit înainte ca acest lucru să se întâmple şi în Apus. Practic Canonul Noului Testament a fost validat, să zic aşa, la nivelul întregii Biserici Creştine nu pentru că ar fi fost vreun decret sau sinod episcopal roman în acest sens, ci pur şi simplu pentru că a fost un consens general, atât în bisericile răsăritene, apusene şi africane cu privire la problema stabilirii canonului cărţilor Noului Testament, normative pentru Biserică.