View Single Post
  #157  
Vechi 22.03.2013, 18:31:01
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Urmasul lui Petru a aprobat si verificat Evangheliile. El le-a promulgat, prin decret papal, in ceea ce cunoastem, azi, drept "Canon al Noului Testament". Urmasul lui Petru care a facut chestia asta se numea Damasus, al 37-lea Papa.
Istoria formării canonului Noului Testament este cu mult mai mult decât sinodul de la Roma, sinod local dealtfel, din timpul lui Damasus, care ar fi avut loc undeva prin 382. Însă până atunci există multe mărturii, și chiar neînțelegeri sau neconcordanțe, referitoare la cărțile canonice; nu sunt de trecut cu vederea Sindoul de la Laodicea din 360 unde s-a stabilit canonul, cel puțin pentru o anumită parte a creștinătății, format din 26 sau 27 de cărți pentru că se pare că Apocalipsa este posibil să nu fi fost acceptată de unii drept canonică pentru că era o carte care putea alimenta credințele milenariste; apoi Scrisoarea pascală a sf Atanasie al Alexandriei care include și Apocalipsa între cărțile canonice, stabilind canonul la cele 27 de cărți. Faptul că sinodul local de la 382 al episcopului Romei nu a fost un sinod cu valabilitate obligatorie pentru întreaga Biserică este dovedit spre exemplu, printre altele, de Sinoadele locale africane de la Hippo și de la Cartagina de la sfârșitul sec. IV, unde s-a adoptat canonul cu cele 27 de cărți, dar nu pentru că ar fi fost o consecință logică obligatorie a sinodului local de la Roma din 382. Și chiar și așa în zone din Răsărit canonul era deja stabilit înainte ca acest lucru să se întâmple și în Apus. Practic Canonul Noului Testament a fost validat, să zic așa, la nivelul întregii Biserici Creștine nu pentru că ar fi fost vreun decret sau sinod episcopal roman în acest sens, ci pur și simplu pentru că a fost un consens general, atât în bisericile răsăritene, apusene și africane cu privire la problema stabilirii canonului cărților Noului Testament, normative pentru Biserică.
Reply With Quote