În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu am laudat de multe ori aceasta mica, dar brava natiune. Felul cum s-au ridicat de la un neam nomad, care prea multe lucruri afara de cum se foloseste calul nu stia, la o natiune care a avut un oarecare rol in Europa de Mijloc este admirabil. Am sustinut si sustin ca avansul pe care l-a avut Ardealul intre provinciile romanesti, avans care s-a mai atenuat, dar nu s-a putut sterge cu totul in ultima suta de ani cand a fost anexat statului roman, se explica, in mare parte, prin influenta maghiara. Desigur, a existat si o influenta germana (in prezent inlocuita de cea tiganeasca), dar, cel putin in ceea ce-i priveste pe sasi, a existat un mai mare grad de izolare a lor in comparatie cu maghiarii. Altfel spus, "sifonarile" maghiaro-romane au cantarit mai mult decat cele germano-romane.

Un exemplu de respect pentru maghiari l-am intalnit, recent, la Parohia Baratia din Bucuresti. Biserica Baratia a fost mereu ingrijita de maghiarii din Bucuresti (dealtfel, ei au si ridicat-o, in colaborare cu cativa negustori polonezi, italieni si de alte neamuri). Timp de decenii, magiarii din Bucuresti s-au putut spovedi si au putut avea Sf Liturghie in limba lor, prin bunavointa episcopului maghiar de Alba-Iulia si prin meritul parintelui Pall, care a fost dat cu imprumut pentru nevoile spirituale ale maghiarilor din Bucuresti. Dar, anii au trecut si padre Pall, simtind ca se apropie batranetea, a cerut transferul inapoi, in ungurimea lui, de unde venea de fapt si de unde fusese detasat. Cererea, amanata o vreme, nu a mai putut fi neglijata, episcopul lui l-a rechemat in dieceza Albei. Episcopul roman de Bucuresti nu a mai gasit niciun preot pe care sa-l puna vicar la Baratia si care sa poata asista populatia maghiara, careia parohia ii datora atat de mult. Dar, iata ca tanarul vicar roman, venit in locul parintelui Pall, a inceput sa invete maghiara. E o limba EXTREM de greu de invatat, nu seamana cu nimic. Si totusi, la capatul a vreo doi ani de eforturi, tanarul preot a putut sa-si insuseasca maghiara suficient cat sa slujeasca si sa spovedeasca. Iata ca, acum, becul verde de la confesionalul din stanga, acela pe care scrie "spovada in limba maghiara" se aprinde din nou, spre usurarea pacatelor si spre viata de veci a atator batrani unguri din Bucuresti, care nici nu mai sperau sa se poata spovedi, din nou, intr-o zi in limba lor.

Nu-i asa ca va induioseaza asemenea exemple de respect ?