,,N-avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile, si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa. Dispretuit si parasit de oameni, Om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit, ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama. Totusi El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti. Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor. Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la macelarie si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta…”(Isaia 53)

Noi suntem asa de buni si dam zeciuiala din toata revarsarea ticalosiei noastre zilnice,ce raspuns vrei din tacerea fricii de noi insine? Trestia franta n-o va zdrobi, si mucul care mai arde inca nu-l va stinge. Va vesti judecata dupa adevar iar vechiul cant crestin din inceputuri se va auzi iar "Desteapta-te tu care dormi, scoala-te din morti, si Hristos te va lumina".Mila sa aiba de noi,de necredinta noastra,jertfa a dat-o singur in singuratatea Celui ce a cunoscut toata durerea,toata parasirea,toata disperarea pierdutei lumi.Sa ne umple de cer si sa ne goleasca de tarana,pe noi cei care cu un ranjet had si ticalos il suim zilnic iar pe cruce ,il sarutam in timp ce ii batem iar piroanele.Si EL a mers pentru noi,pentru ticalosii pierdut si morti in pacatele lor de neprihaniti inchipuiti.Daca esti bun atunci nu ai nevoie de EL,doar cand iti da Dumnezeu darul pocaintei,sa te vezi cum esti in fata Lui,sa simti durerea ta in valul durerii unei lumi pierdute-n pacat si intuneric, atunci o sa vezi ce ascunde acel strigat,poate singurul strigat care ar trebui sa-l ridicam spre Dumnezeu.Lasa Florine,daca posteaza un fariseu ca mine atunci poate isi vor gasi timp sa te lumineze si cei cu adevarat buni,eliberati de iarna vrajbei noastre.Credem Doamne,ajuta necredintei noastre dupa mare mila Ta.

O veche rugaciune de la noi spunea: ,, Doamne, înălţat şi sfânt, blând şi smerit, Tu m-ai adus în valea unde locuiesc în adâncuri dar Te văd pe înălţimi; împresurat de munţii păcatului, privesc slava Ta. Fă-mă să înţeleg că drumul în jos e drumul în sus, că a fi smerit înseamnă a fi înălţat, că inima zdrobită e inima vindecată, că duhul întristat e duhul care se bucură, că sufletul care se pocăieşte e sufletul victorios, că a nu avea nimic înseamnă a avea totul, că a purta crucea înseamnă a purta cununa, că a dărui înseamnă a primi. Intră mai adânc cu plugul în mine, Doamne mare, Stăpâne ceresc, sapă adânc în mine, Domnul meu drag, iar apoi umple-mă din belşug cu apa vie.Doamne, stelele pot fi văzute şi în timpul zilei din adâncul fântânilor, iar cu cât e mai adâncă fântâna, cu atât mai puternic strălucesc stelele Tale; fă-mă să descopăr lumina Ta în întuneric, viaţa Ta în moartea mea, bucuria Ta în întristarea mea, harul Tău în păcatul meu, bogăţiile Tale în sărăcia mea, slava Ta în valea mea.”