Îmi spunea cineva că harul înseamnă mila lui Dumnezeu.
Prin urmare, atunci când Dumnezeu face milă cu mine (mă miluiește), îmi dăruiește harul Său; și iertarea, totodată, pentru că cerând milă mă conștientizez de faptul că greșesc mereu, stăruind în păcat. Oricât ne-am strădui, în fața sfințeniei lui Dumnezeu, tot păcătoși și căzuți suntem, și vinovați de neascultare.
Deci eu așa înțeleg: Doamne, ai milă de mine și iartă-mă mereu, dăruindu-mi harul tău ca să pot trăi, căci fără el (fără Tine) duhul meu nu poate respira și e mort.

Se poate spune și „miluiește-ne”, însă ea fiind, cum spuneam, preluată de la vameșul care era singur în rugăciune, așa o spune și monahul. Iar asta și din cauză că nu îndrăznește să se refere și la păcatele altora, ci doar la ale sale.