View Single Post
  #692  
Vechi 25.03.2013, 22:37:45
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

LUCIAN BLAGA, BUNĂVESTIRE

În noaptea asta lungă, fără sfârșit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea înțelege mai puțin decât oricine
minunea ce s-a-ntâmplat.
Aude sori cântăreți, întreabă,
întreabă și nu înțelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună
un prunc.
De nouă ori se-nvârte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămâne nemișcat și crește mirându-se.
......................................
În noua noapte fără sfârșit
ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești.
Mă duc între ei să vestesc:
Tăiați-vă mieii pe cruce
în amintirea jertfei ce se va face.
Ridicați-vă de lângă foc
în cojoace cu flăcări de lână.
Luați făclia ce-am aprins-o
în steaua coborâtă
deasupra ieslelor roase de boi
și dați-o mai departe
din mână în mână.
În curând fiul omului va căuta un loc
unde să-și culce capul,
răzimându-și-l ca și voi
de pietre ori de câni adormiți.
În curând rănile purtate prin văile noastre
s-or vindeca
închizându-se ca florile în întuneric.
În curând picioarele albe
vor umbla peste ape.

din volumul ÎN MAREA TRECERE (1924)
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote