[sophia]

Exista situatii in care ori ce s-ar spune, decizia este foarte grea si durerea enorma.
Chiar avand constiinta ca o faci pentru Dumnezeu si credinta ta, nu scapi de aceasta durere.
Chinuit esti si sa ierti si sa ramai in urma, ca sa parafrazez din mesajul lui N. Priceputu.
Suntem oameni si nu dumnezei. Si nu degeaba spunea Iisus intr-o pilda a sa:".... ceea la om nu este posibil este posibil la Dumnezeu". Exact n-am inteles aceasta fraza acolo, in contextul acela (ori se referea ca la om nu se poate, dar la Dumnezeu se poate si El va intelege si ierta acel lucru, ori ca ceva nu este posibil la om, dar Dumnezeu ii va da, il va ajut

Peste tot citesc ideea ca omul trebuie sa poata tot si sa fie Dumnezeu. De unde veniti voi cu ea? Unde scrie asta?
De ce nu puteti accepta ca suntem oameni, cu puteri limitate si nu dumnezei?

Vreau sa vad si eu unde ne cere Dumnezeu imposibilul, unde ne cere sa nu fim oameni?

Avortul nu este lucru bun, categoric. Dar de aici pana la a spune ca este usor si ca nu este suferinta si durere si ca ce mai scrieti voi aici, este cale lunga.

Lumea vine aici si isi pune intrebari si probleme firesti pentru un om cu suflet.
Este cumplit un viol, mai ales asupra unui copil de 9, 10, 12 ani.

Este cumplit si sa ai un copil chinuit, sau sa mori tu purtand sarcina (copilul daca se va naste va ramane orfan si chinuit).

Asa usor vorbiti despre niste lucruri cumplite.
V-ati gandit macar o data ce ati face/simti daca v-ati afla in situatia respectiva?

Nu se poate sterge suferinta cu buretele. Nu este posibil.

N. Priceputu - am sa-ti spun ceva.

Acel sfant pe care il porti in avatar (Parintele Galeriu) iti asculta durerea si nu o stergea cu buretele. Nu indraznea sa spuna ceea ce spui tu, ca prin credinta se va vindeca suferinta si ce mai scrii tu acolo.

El asculta durerea, se ruga cu tine la Dumnezeu si mai apoi cauta solutii reale, concrete sa te ajute.
Era preot bun si se ruga, si spunea predici superbe, dar cand era vorba de om si suferinta lui imediata, era cu el, era Omul.

Poate ca fiecare are dreptate in felul lui in ceea ce scrie pe acest forum, mai ales atunci cand scrie din sufletul lui, din experienta lui.

Dar nu avem voie sa ne punem in locul altuia si sa hotaram pentru el.
Putem sa ajutam cumva, dar nu asa.

Si as vrea sa mai stiu ceva: unde anume concret spune ca Dumnezeu ne-a lasat suferinta (numai suferinta), ca altfel nu ne putem mantui si nu suntem buni decat daca suferim.

Da, sunt lucruri care necesita suferinta, dar Dumnezeu nu o lasa anume. El nu ne-a lasat singuri. Ne-a lasat in grup mare. Si asta pentru a ne ajuta intre noi si a ne reduce suferinta.

Maverick pune niste probleme si intrebari sensibile si reale, mai ales in primul mesaj de pe pagina.
Este o lupta cumplita intre viata si moarte.
Si da, nici eu nu cred ca lumea asta a fost lasata sa fie numai o continua penitenta si suferinta pedeapsa. Dumnezeu a pedepsit candva omul, dar i-a dat totusi alte lucruri: i-a dat iubire, talente, frumosul, gandirea, sufletul etc.

Noi trebuie sa alegem intotdeauna dreapta masura, sa nu cadem in extreme.

Traim din pacate vremuri cumplite si un zbucium imens care nu stiu cum se va sfarsi. Cat de mare ar trebui sa ne fie credinta ca sa putem rezista fiecare singur in lumea aceasta?
Dumnezeu nu mai vine inca o data, asa ca acum 2000 ani sa stea de vorba cu noi si sa ne scape, sa ne invete.
Suntem pusi acum sa gasim singuri solutia si puterea de a ne rezolva problemele. Si din pacate...singuri, pentru ca nu suntem nici acum, ca nici atunci uniti si iubitori de aproape.

Credinta nu inseamna numai sa plecam fruntea si/sau sa aratam cu degetul pe celalalt: "face pacat, face rau!"

Eu nu stiu multe, dar stiu ca la foarte multi dintre noi nu este vorba de trai in desfranare si placere. Fiecare duce o cruce. Nu stim o noi...