E știut din psihologia lecturii că atunci când un text e citit cu voce tare, scade înțelegerea și crește memorarea verbală, mecanică. E o lege psihologică aceasta.
Pe de altă parte, numeroase cărți despre rugăciune scrise de cuvioși, rugători încercați, recomandă următoarea ordine: mai întâi rugăciunea rostită, cu buzele, apoi în minte (etapa interiorizării mintale), apoi se poate întâmpla minunea ca rugăciunea să continue neîncetat în inimă (etapa duhovnicească).
Deci, după măsura fiecăruia (iar aici e și treabă de duhovnic), rugăciunea se poate petrece în oricare din cele trei ipostaze.
Într-una din cărțile despre viața în obștea lui Gheron Iosif, ucenicul care scrie povestea descrie că până și cei mai avansați rugători aveau deseori "porții" de rugăciune rostită sau cu buzele, deși unii dintre ei aveau clar rugăciunea minții sau chiar a inimii.
De văzut și în "Pelerinul rus" detalierea pe larg a treptelor rugăciunii. Desigur și în Sbornicul... etc.
Cât privește diverse formule sau posturi, asta e valabil cu precizarea că e multă subiectivitate și individualism în lucrarea rugăciunii. Dacă omul e prezent în comunicarea cu Dumnezeu, cu duh umilit, fără ploaie de gânduri și imagini în mintea lui, dacă omul e concentrat cu toată ființa la rugăciune.... apăi eu cred că se poate ruga și în cap și oricum ar fi, și vorbind și cântînd etc. Nu postura contează, ci umilința, lacrimile, nădejdea, conștiința păcătoșeniei proprii și în primul rând "a fi deplin conștient Cui te rogi"....
Last edited by cezar_ioan; 29.03.2013 at 16:02:33.
|