[TINERI PENTRU ROMANIA]

CE-I AL NOSTRU RĂMÂNE AL NOSTRU!

-I-

Anul 2013 ne-a găsit mai dezbinaţi şi mai dezorientaţi decât eram în 1989.
Nu ne mai dezbină ideologiile, în care nu mai credem, ci un negativism deplorabil şi un scepticism uşuratic.

Ne-a cuprins această stare de spirit la un început neliniştitor de secol.
Suntem ţinta asalturilor centralismului mondial şi ale unor civilizaţii decadente.
Nu e cruţat nimic: Stat, economie, societate, Religie, morală.

-II-

Problema noastră nu e de ordin politic.
Mai important decât orice e să rămânem noi înşine.
Riscul de a ajunge popor pervertit, metisat, subprodus al unor civilizaţii străine, e real.

Cadrul politic contează mai puţin dacă avem dorinţa de a exista.
Strămoşii noştri, mult mai slabi ca noi, au rezistat într-un mediu ostil pentru că au purtat în suflet o neclintită hotărâre de a trăi. Au trăit în ciuda năvălitorilor şi cotropitorilor, au trăit în ciuda laşităţilor, necinstei sau trădărilor unora dintre ei, au trăit greu, dar au trăit.

Viaţa înseamnă luptă.
Strămoşii au ales viaţa.
Le vom urma exemplul?

-III-

E esenţial pentru noi să ne administrăm singuri.
Un Popor hotărât să-şi apere fiinţa trebuie să fie stăpân la el în Ţară.

Dreptul de a ne administra singuri a fost obiectivul nostru suprem încă de la înfiinţarea primelor state româneşti.
Greu de crezut că atâtea generaţii s-au înşelat văzând în aceasta o necesitate vitală pentru Naţiune.

-IV-

Factorii economici nu fac integral istoria şi nu condiţionează singuri viaţa Popoarelor.
Dar văzând crâncena competiţie pentru resurse naturale şi conflictele sociale generate de criză putem nega denaturarea vieţii noastre de către economie?

Evaluăm progresul economic după numărul fabricilor, după cantitatea de materii prime scoase din sol, după recoltele din agricultură, după valoarea investiţiilor străine.
Suntem creştini, ar trebui să evaluăm progresul economic pornind de la om, de la ceea ce-i oferă acest progres omului pentru a-l face mai om, pentru a-i permite să trăiască frumos, normal, curat.

Cea mai rea proletarizare nu e cea provocată de sărăcie, ci proletarizarea interioară, convingerea populaţiei că nu mai are niciun orizont, că e condamnată la dispariţie treptată şi că speranţa îi e interzisă.

-V-

Primul apostolat, în prezent, e cel al gândirii.
Un popor ca al nostru, trăind în condiţii geopolitice dificile, nu se poate lipsi de orientare continuă şi de îndrumători.

Orientare şi îndrumători ne poate oferi şi elita noastră intelectuală.
Sunt unii din această elită care îşi proclamă zgomotos ataşamentul pasionat pentru cosmopolitism. Foarte bine! Lumea există însă prin Ţări şi Naţiuni.
Intelectualii noştri cosmopoliţi contribuind la dezvoltarea Ţării şi Naţiunii vor contribui şi la dezvoltarea lumii.

-VI-

Auzim spunându-se mereu că învăţământul e o dramă.
Vor realiza cei care ne conduc învăţământul că menirea lor e de a servi Naţiunea?

Nu se vede că un sistem de învăţământ, care ar trebui să dea României cetăţeni patrioţi, produce doar defetişti?
Ne va fi greu să avem un viitor cu generaţii de tineri dezrădăcinaţi, crescuţi în cel mai dezolant neutralism naţional.

-VII-

Suntem fii Bisericii.
Biserica e Hristos.
Divină ca Întemeietorul său, Biserica e umană ca şi El. Prin această latură Biserica se încarnează în istoria omenirii.

Avem nevoie de Biserică pentru a ne apăra de răul din noi şi din jurul nostru.
Biserica are nevoie de noi pentru a creşte, pentru a se consolida şi pentru a-şi împlini menirea.

Alegerea ne aparţine.
Putem întoarce spatele Credinţei şi Bisericii, ne putem deschide tuturor otrăvurilor şi miasmelor nesănătoase care încearcă să ne distrugă sau putem rămâne credincioşi şi apropiaţi de Biserică.
Rămânând credincioşi şi apropiaţi de Biserică vom avea o înţelegere superioară a ceea ce e familia, o anumită calitate a moravurilor, un anumit nivel al ordinii sociale şi chiar dacă nu suntem un Popor mare vom dăinui.

-VIII-

Dragostea de Religie, de Naţiune şi de Ţară a strămoşilor noştri ne e întipărită în inimi şi nimeni nu ne poate lipsi de ea.
România e ortodoxă şi românească şi va rămâne ortodoxă şi românească.

Adversităţile descurajează Popoarele slabe şi oamenii fără convingeri, dar ele însufleţesc curajul inimilor viteze.
Acelora care vor să ne ia ce-i al nostru le vom spune cu mândrie şi hotărâre românească: ce-i al nostru rămâne al nostru!

Nu suntem destul de puternici, vor replica unii.
Poate, dar contăm pe ce suntem şi avem dreptul să trăim.

Popescu Angela