Îndeosebi mi-a reținut atenția fragmentul acesta din comentariul lui A. Pleșu:
Citat:
|
Toate personajele filmului sînt bine-voitoare, dar îndrăgostită nu e decît Alina. Ea singură trăiește sub semnul iubirii neînduplecate. Dar iubește strîmb și isteric. Un prilej de reflecție asupra ambivalenței iubirii pămîntești. Ea e „fenomenul originar“ al răului, păcatul protopărinților, dar e și soluția la rău propusă de creștinism. Răul iese din lume prin poarta pe care a intrat, poarta pe care i-a deschis-o cuplul începuturilor. Cu vorbele lui Hölderlin: „Unde este primejdia, acolo este și salvarea.“
|
Practic, această iubire strâmbă (între două persoane de același sex) îmi pare a fi sursa întregii tragedii. Nu știu dacă scopul lui Mungiu este sensibilizarea față de suferințele homosexualilor, după cum în 4,3,2 pare să se fi dorit o sensibilizare față de problematica avortului. În orice caz, cred că este unul din motivele succesului la public, aceste abordări fiind la modă.
Filmul este, cu adevărat, bun, între altele pentru că ridică multe semne de întrebare, lăsând răspunsurile la latitudinea privitorului. Dacă plecăm de la film cu un sentiment de milă față de toți consider că l-am înțeles. Cu siguranță, însă, mulți vom pleca cu o interpretare influențată de ceea ce am adus cu noi. Strâmb sau nu.