În Zadonsk trăia un pustnic cu numele Gheorghe. A fost foarte cunoscut în vremea sa. Încă de foarte tânăr a disprețuit deșertăciunea lumii și a mers într-o mânăstire. Dar nici acolo n-a fost mulțumit. Și-a ales atunci un loc izolat, ce semăna cu o închisoare. Acolo își petrecea vremea în post, rugăciune și pomenirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea ispitele nu-l slăbeau. Când era în lume a îndrăgit-cu o dragoste curată-o fată. Și îi apărea mereu chipul ei în minte. văzându-și slăbiciunea sa în acest război, în cele din urmă a strigat:
- Doamne, dacă aceasta este crucea mea, dă-mi putere să o duc. Iar dacă nu, șterge din mintea mea orice închipuire a ei.
Domnul a auzit rugăciunea lui și iată că în aceiași noapte vede în somnul său o fecioară de o frumusețe negrăită, îmbrăcată în haine aurite, iar chipul ei strălucea. Avea atâta măreție cerească și atâta curăție îngerească, încât pustnicul nu și-a mai putut dezlipi privirea de la ea. Apoi a întrebat-o cu un respect adânc:
- Cine ești? Care este numele tău?
- Mă numesc Fecioria, a răspuns tânăra și apoi a dispărut.
Pustnicul și-a venit în sine și a mulțumit Domnului pentru că a binevoit să-l înțelepțească. Chipul care i-a apărut în somn a rămas atât de adânc întipărit în mintea sa, încât a șters cu desăvârșire orice altă închipuire.
De aceea vă rog să alungați orice gând din mintea și din inima voastră, ca să rămână acolo întipărit numai un chip, chipul lui Hristos.
Dar cum vom putea izbuti aceasta?
Prin rugăciune. Prin rugăciunea minții.