[Carmol]

Ma gandesc la usurinta cu care curmam chinul unui animal.
Parca ne atinge mai profund suferinta unui patruped decat cea a aproapelui.

Vad mentalitatea ipocrita, toti trebuie sa sufere pentru credinta mea. De parca suferinta ar fi o constanta. Suferinta mea ca nu am ultimul iPhone nu se compara cu cea a unui om in agonie extrema sau tinut in viata, intr-o stare vegetativa, fara speranta de recuperare pentru decenii.

ex. In 1992 Dr Cox openly defied the law and assented to 70 year old Mrs Boyes' persistent request for voluntary active euthanasia. Mrs Boyes' was so ill that she "screamed like a dog" if anyone touched her. Conventional medicine did not relieve her agony. In her last days, when she repeatedly requested to die, Dr Cox finally gave her an injection of potassium chloride, bestowing on her the boon of a peaceful death so many of us feel we are entitled to.
- O persoana care nu mai avea demnitate, nu mai era o persoana, daca era atinsa avea chinuri groaznice. Era un chin sa poarte haine, sa se intinda intr-un pat, sa isi atinga propriul corp. Cat de corupt moral sa fii sa condamni aceasta persoana?

Iarasi, mentalitatea aceasta, ca daca deschidem borcanul cu biscuiti nu ne vom putea abtine la numai unul. In curand vom fi monstrii depravati mancatori de biscuiti, nesatului si necontrolati.
Cred ca decenta omenirii se poate ridica deasupra acestei notiuni.

Multumesc.