Mama mea a murit după ce m-a născut, iar tatăl meu s-a recăsătorit. Mama mea cea vitregă a fost o femeie foarte credincioasă și neobișnuit de bună. Atât de bună încât pentru mine a înlocuit în modul cel mai desăvârșit pe adevărata mea mamă. Și încă ceva mai mult, mi-a dat hrana pe care, poate, nu mi-ar fi putut-o da mama. În fiecare dimineață mă scula foarte devreme și mergeam împreună la biserică, ca să ascultăm utrenia. Și aceasta cu toate că eram atât de mic.
Odată m-am deșteptat dimineața foarte devreme, dar n-am vrut să mă scol. O servitoare a adus apă mamei să se spele. Eu m-am înfofolit în pături. Mama era gata. O aud că spune: „Ah, Pavel al nostru mai doarme încă! Dă-mi puțină apă rece”. Am înțeles ce a vrut să facă și am sărit din pat. „Mamă iată m-am deșteptat”, îi zic eu. M-am îmbrăcat și am mers cu ea la biserică. Era încă întuneric. Eu alergam în urma ei făcând bulgări de zăpadă.
Îmi plăcea mult rugăciunea. Ne rugam și acasă. Mama citea Paraclisul, iar eu cu vocea mea subțire repetam după fiecare tropar: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!”.
La nouă ani m-am înscris la gimnaziu. Anii de școală au trecut repede. Apoi am mers în armată, la Kaza, aflându-mă aproape de ocrotitoarea mea, Maica Domnului de la Kazan.
când am ajuns la vârsta de douăzeci și cinci de ani, mama mi-a făcut o propunere. Mi-a spus să-mi găsesc o soție. Stăruința ei m-a făcut să mă înduplec. Și pentru prima dată în viața mea m-am împrieteni cu femei și am deschis discuții cu ele. „Doamne, ce plictiseală nesuferită! Toate cuvintele lorerau despre plimbări, despre podoabe, despre pălărie. Ce puteam vorbi eu cu o femeie? Ei nu! am spus. Aceasta nu se va mai repeta”. Au trecut alți cinci ani. „Mă gândesc, Pavele, că poate acum vei vrea să te căsătorești. Nu-ți place nici o fată?”. Dar și de data aceasta, ca și prima dată, impresia mea a fost o dezamăgire completă. Și am hotărât să nu mă căsătoresc niciodată.
La treizeci și cinci de ani, mama mi-a spus din nou:
- Ce va fi cu tine, Pavele? Anii trec. Mai târziu nu te va mai vrea niciuna. Vezi că va veni vremea când îți va părea răi, dar va fi prea târziu.
Am făcut ascultare. Într-o zi unul din prietenii mei a foreit o „masă”. Am fost invitat și eu. Mergând mă gândeam la ceea ce voi discuta cu cea care se va așeza lângă mine. Și iată, alături de mine s-a așezat un ieromonah, care era renumit pentru sporita lui viață duhovnicească. A început discuția despre rugăciunea minții. Atât de mult am fost răpit de cuvintele lui, încât a fugit orice gând de a mai vorbi cu vreo femeie; am uitat chiar și de masă. După aceasta m-am hotărât să nu mă mai căsătoresc. Hotărârea mea am făcut-o cunoscută mamei. S-a bucurat mult, deoarece totdeauna dorea să mă afierosesc lui Dumnezeu. Însă niciodată nu mi-a vorbit despre aceasta, căci nu știa ce chemare voi avea în viață.
Așa m-a povățuit Domnul la viața monahală, cu sfatul Său cel nepătruns. Mila Lui m-a chemat la Optina, ca să cunosc acolo pe Părintele Amvrosie. Iar el mi-a dat binecuvântarea să mă fac călugăr.
***
Cu un an înainte de a merge la Schit, a doua zi de Crăciun, dis-de-dimineață mă întorceam acasă de la Sfânta Liturghie. Era încă întuneric. Orașul abia începea să se deștepte. Mergeam singur pe străzile lui liniștite. Deodată, a apărut alături de mine un bătrân și mi-a cerut milostenie. M-am mâhnit că nu aveam ce să-i dau, deoarece niciodată nu luam portofelul cu mine, iar în buzunar nu aveam decât 20 copeici. I le-am dat și i-am zis:
-Iartă-mă, tăicuță, că n-am alții.
Acela mi-a mulțumit și mi-a dat o bucățică de anaforă. Am luat-o și am pus-o în buzunar. Și în timp ce mă pregăteam să spun ceva săracului, acela a dispărut. Îm zadar l-am căutat peste tot. A dispărut fără să lase urme. Anul următor, în aceiași zi, am lăsat lumea și am intrat în Schit ca frate începător.
Dacă și noi vom arunca o privire în urmă, vom vedea că și viața noastră este plină de minuni. Noi însă, de obicei, nu ne dăm osteneala să le vedem. Trecem pe lângă ele cu indiferență.
Domnul să ne dea înțelepciune să ne petrecem zilele noastre cu trezvie, lucrând cu frică și cutremur la mântuirea noastră.