În viața mea lumească îmi mergeau toate foarte bine, deoarece aveam legături cu oameni, care pe drept cuvânt meritau să li se arate un mare respect.
Uneori se întâmpla să iau parte la baluri. Acolo, unii jucau cărți, alții dansau. Eu cu câțiva ne retrăgeam într-un colț mai liniștit și ne întindeam la discuții.
Chiar și când eram în lume nu-mi plăceau glumele ei. Astfel, adeseori, nu aveam nimic de spus și tăceam. Uneori, însă, nimic nu mă putea face să întrerup conversația. Și aceasta au observat-o mulți.
Încet-încet însă am început s-o tai cu prieteniile plăcute ale lumii. Aceasta însă îi deranja pe prietenii mei, care au început să-mi reproșeze. Dar eu nu-i luam în seamă, ci dimpotrivă, am tăiat-o cu ei pentru totdeauna. Am întrerupt definitiv aceste întâlniri pline de zgomot și am început să merg la mânăstiri.
Când au aflat prietenii mei, au început să spună despre mine:
-Este nebun. Gata, s-a pierdut, sărmanul!
Și au tras concluzia:
-Se vede că nu este un om normal.
Au început și discuțiile:
-Ați auzit? Pavel Ivanovici s-a dat de partea monahilor.
-Nu mai spune!
-Om nenorocit.
Acestea au fost judecățile oamenilor lumii despre mine.
Concluzii:
Este greu să se mântuiasca cineva când se află în lume, în mijlocul unor astfel de oameni. Greu, dar nu imposibil.
Când noi vrem, se găsesc multe drumuri pentru mântuirea noastră.